Impunatorul Castel Amboise

Amboise, poate cel mai frumos dintre vestitele castele din Franta, a intrat cu adevarat in istorie in jurul anului 503 când Clovis, regele Frantei, l-a intâlnit pe Alaric, regele vizigotilor, in insula Sfântul Ioan, asezata in mijlocul Loirei nu departe de constructia actuala. Devastat de normanzi in mai multe rânduri, castelul intra in posesia contilor de Anjou inainte de a apartine celebrei case de Amboise – Chaumont si de a fi lasat drept mostenire lui Ludovic, vinconte de Thouars. Acesta este invinuit insa de un complot impotriva regelui si bunurile sale sunt confiscate.
Cu incepere din 1431, castelul a facut parte din domeniul regal si Carol al VII-lea l-a vizitat de mai multe ori, facând din vechea fortareata o adevarata resedinta regala. Aici s-au nascut mai târziu copiii regelui Ludovic al XI-lea (1461-1483) si al Charlottei de Savoia. Regina si-a stabilit resedinta tot aici, dar regele a preferat sa ramâna in Plessis-lès-Tours.
Unul dintre marile evenimente petrecute la Amboise, a fost crearea Ordinului Saint Michel, in 1469. Ordinul simboliza atasamentul membrilor sai fata de biserica, monarhie si cavalerism, membrii sai purtând pelerine lungi, brodate cu aur si tivite cu hermina, si având pe cap inalte palarii de catifea.
Regina Charlotte de Savoia a murit in 1483, iar fiul ei, regele Carol al VIII-lea, a ramas puternic atasat de Amboise. Tot in 1483 ii fusese prezentata tânarului Delfin, de numai 13 ani, micuta Margareta de Austria, in vârsta de 3 ani, fiica unui puternic aliat al regelui. Cei doi urmau sa se casatoreasca dar fata a trait la castel pâna in 1492 când a trebuit sa se intoarca in Flandra pentru a lasa locul liber Annei de Bretagne, cu care Carol s-a casatorit la 6 decembrie 1491.
In aceasta perioada au inceput marile lucrari la castel, comandate de Carol al VIII-lea, care a primit o buna parte din fonduri prin reintroducerea impozitului pe sare. Acum a fost marit considerabil edificiul. Suprafata trapezoidala a intregului ansamblu a fost impartita in trei: curtea principala cu locuinta regelui, locuintele credinciosilor la sud si asa-zisa curte a Donjonului, la extremitate vestica a promontoriului. O inovatie remarcabila au constituit-o cele doua turnuri: Minimes si Heurtault.
Exceptionale sunt, de asemenea decoratiile interioare, realizate cu ajutorul unor artisti flamanzi si mai târziu italieni. Mobilierul este luxos, tapiserii de Flandra si frantuzesti, tesaturi de Damasc si covoare turcesti. Toate aceste lucrari au incetat brusc la 7 aprilie 1498, când regele, in vârsta de 28 de ani, s-a lovit cu capul de o usa joasa si a murit câteva ore mai târziu. Succesorul sau, Ludovic al XII-lea, a preferat ca resedinta Castelul Blois, unde s-a instalat impreuna cu vaduva predecesorului sau, Anne de Bretagne, pe care a si luat-o de sotie la 8 ianuarie 1499.
Amboise a ramas insa resedinta regala, aici locuind, peste câtiva ani, Louise de Savoia si copiii ei, printesa Margareta de Valois si viitorul rege Francisc I. Lucrarile de infrumusetare a resedintei au reinceput intre 1500-1501 si aceasta a capatat o deosebita stralucire in timpul lui Francisc I. La Amboise au fost semnate o serie de tratate si castelul a devenit locul preferat de odihna a lui Henric al II-lea, al Caterinei de Medicis, a lui Francisc al II-lea si al sotiei sale, Maria Stuart. O celebra conjuratie organizata aici impotriva regelui a fost reprimata cu duritate de Caterina de Medicis si printul Condé.
Dupa o serie de alti locatari ilustri Revolutia a confiscat castelul in care a instalat o cazarma si chiar o fabrica de nasturi intre „locuintele credinciosilor” si capela Saint Huber despre care se crede ca adaposteste ramasitele pamântesti ale lui Leonardo Davinci. In 1815 domeniul a fost restituit ducesei vaduve d’Orléans iar la moartea acesteia, in 1821, fiul ei, viitorul rege Ludovic-Philippe a degajat turnurile si zidurile de incinta dând ansamblului aspectul initial. Intre 1848-1852 a fost prizonier aici emirul Abd-el-Kader, eroul national al Algeriei, eliberat in cele din urma de Ludovic Napoleon Bonaparte. Din 1977 castelul este administrat de Fundatia Saint Louis care s-a ocupat de restaurari si organizeaza aici importante activitati culturale.

Radiografia sexualitatii feminine

Un cuvânt, o privire, un parfum, si creierul femeilor se inflameaza! Dorinta sexuala poate fi declansata de factori exteriori care stimuleaza cele 5 simturi, dar si interiori, cum ar fi o emotie, reminiscenta unei amintiri agreabile etc.. Oricare ar fi, acesti stimuli declanseaza in creierul feminin o adevarata furtuna de neurotransmitatori si hormoni care modifica activitatea cerebrala.
Punct G, clitoris, vagin... Multi barbati sunt convinsi ca secretul placerii partenerei lor se afla in aceste organe sexuale. Si se insala. Pentru ca organul central al sexualitatii feminine este... creierul. Iata de ce se observa atâtea diferente de comportament sexual la femei. Aceleasi stimulari pot duce la raspunsuri foarte variabile de la o femeie la alta, sau la aceeasi femeie, de la o zi, o ora la alta, in functie de starea sa de spirit sau de ciclul hormonal. Creierul e cel care gestioneaza dorinta, determinând raspunsul sau absenta raspunsului sexual. Din ce in ce mai multe studii in neuro-imagistica intaresc aceasta teorie.
Unul dintre cele mai edificatoare studii a fost publicat in 2008 in revista Neuro Image. Sunt prezentate cazurile unor femei care au orgasm – o culme a placerii sexuale cu contractii ritmice ale perineului si ale organelor pelviene care poate induce o pierdere totala a controlului de sine – doar prin autosugestie, pe baza unor imagini erotice. Câtiva cercetatori americani au realizat un studiu pe un lot de 30 de femei care au fost cuplate prin 128 de electrozi (fiecare) la un encefalograf de inalta densitate (EEG4D) urmând sa vizioneze imagini cu barbati si sa semnaleze printr-un buton daca acestia le stârnesc sau nu dorinta sexuala.
Surpriza a fost uluitoare. Femeile au avut nevoie de câteva secunde pentru a se hotari, in timp ce EEG-urile indicau faptul ca materia lor cenusie a facut alegerea instantanee: intre 142 si 187 de milisecunde, inainte ca dorinta sa ajunga la constiinta. Aceste rezultate sugereaza faptul ca dorinta sexuala feminina face apel la asociatii mentale non-constiente care au fost integrate in creier de-a lungul experientelor personale si care pot fi reactivate de un simplu indice vizual.

Chimia dorintei

In momentul in care se naste dorinta, creierul femeii adopta un profil de activare caracteristic ce se traduce prin activarea zonelor cerebrale particulare, unele dintre ele diferite de cele ale barbatilor. Cum ar fi, de pilda, a lobului pariental inferior stâng, o „platforma de integrare multisenzoriala” si de inalt nivel cognitiv, care poate, printre altele, sa produca gânduri legate de corp sau fantasme sexuale. Aparitia dorintei sexuale in creier e cvasi-instantanee, mai rapida decât o clipire de ochi.
Creierul activeaza simultan doua cai: una instinctiva, cealalta cognitiva. In acest timp, creierul secreta dopamina, un neuromediator ce creeaza o senzatie de placere. Importanta dopaminei in sexualitate a fost confirmata printr-o serie de studii, atât la barbat cât si la femeie. O alta substanta care ritmeaza dorinta sexuala feminina este, paradoxal, un hormon masculin: testosteronul. S-a observat faptul ca o scadere a testosteronului, din diverse motive, antreneaza o scadere a dorintei sexuale. Alte studii au relevat faptul ca dragostea si dorinta sunt legate de retele neuronale diferite, usor de identificat prin RMN. Se poate asadar dori o persoana pe care nu o iubesti, si iubi fara s-o doresti. Dar când cele doua variante se intâlnesc, izbucnesc flacari!
Când dorinta lasa loc unei excitatii cerebrale, tot Maria-Sa creierul e cel care da tonul si orchestreaza senzatiile din zonele erogene. Acestea, spre deosebire de barbat, sunt multiple; orice parte a corpului poate fi o sursa de excitatie sexuala. In acest timp, hipotalamusul secreta monoxid de carbon care, transportat la nivelul organelor genitale, induce cresterea locala a afluxului sangvin. La barbat, lucrurile sunt mai simple, dar nu lipsite de complexitate. Barbatul se excita in primul rând vizual si apoi tactil si mental. Dar asta e alta poveste...

Enigma lui Shakespeare va fi dezlegata?

Unanim considerat cel mai ilustru dramaturg al ultimelor secole, William Shakespeare continua sa ramana un personaj controversat. Majoritatea istoricilor sunt de parere ca „bardul de la Stratford-upon-Avon” si-ar fi scris intr-adevar vasta opera, dar numerosi alti specialisti sugereaza ca Shakespeare a fost doar „paravanul” dincolo de care s-au ascuns alti celebri literati ai epocii, precum Marlowe sau Francis Bacon. Adevarul in privinta identitatii lui Shakespeare va fi, se pare, in sfarsit, rezolvat, gratie unei investigatii arheologice amintind de celebrele romane ale lui Dan Brown...
Un sarcofag aflat intr-o modesta biserica engleza ar putea rezolva dezbaterea seculara legata de paternitatea operelor atribuite lui William Shakespeare. Si aceasta dupa ce arheologii britanici au primit, din partea autoritatilor ecleziastice, autorizatia de a investiga continutul monumentului construit in secolul XVII din porunca lui Fulke Greville, scriitor si contemporan al lui Shakespeare, considerat de multi a fi adevaratul autor al dramelor bardului. Cercetarile au fost determinate de descoperirea, in scrierile lui Greville, a unor indicii care sugereaza ca el ar fi ingropat in sarcofag mai multe manuscrise, inclusiv o copie a dramei „Antoniu si Cleopatra”

Sarcofagul care ar putea rescrie istoria

O scanare radar a sarcofagului a indicat deja prezenta in interior a unui obiect de forma unei cutii, in interiorul careia specialistii cred ca s-ar afla documente de o valoare cruciala. Ca atare, ei au propus examinari suplimentare, menite sa demonstreze, o data pentru totdeauna, daca exista vreo legatura intre Greville si Shakespeare. Echipa de cercetatori, condusa de profesorul Warwick Rodwell, consultant arheolog la Westminster Abbey, va folosi acum un endoscop – o camera video miniaturala, aflata la capatul unui tub lung si subtire, spre a patrunde in interiorul sarcofagului. Expertii sunt de parere ca este posibil ca manuscrisele sa fi fost depozitate, asa cum era obiceiul in epoca respectiva, intr-o cutie de plumb, ermetic inchisa, fapt care le-ar fi putut pastra intacte.
Ce a determinat insa aceasta fascinanta cautare, demna de romanele de aventuri? Descoperirea, de catre istoricul Arthur W. Saunders, de la Universitatea East Anglia, a mai multor indicii ce par sa sugereze ca Greville, un indepartat stramos al istoricului, ar fi responsabil de cel putin cateva dintre scrierile atribuite lui Shakespeare. Greville a fost el insusi un eminent poet si dramaturg si un favorit al reginei Elizabeta I, devenind chiar, sub urmasul acesteia, Iacob I, ministru de Finante. Analiza detaliilor biografice si a stilului scrierilor sale cunoscute denota o mare asemanare cu cele ale lui Shakespeare, sugerand ca ei ar fi putut fi de fapt una si aceeasi persoana!
Ei au trait pe aceeasi strada, au avut aceiasi prieteni – printre care Christopher Marlowe si Francis Bacon – si aceiasi dusmani si au facut parte din aceleasi cercuri literare. Greville nota chiar, intr-o scrisoare, ca el ar fi „maestrul lui Shakespeare”. Saunders a analizat opera lui Greville, Viata lui Sidney, de fapt o biografie a prietenului sau, Sir Philip Sidney, un alt curtean important, si a descoperit unele pasaje ce sugereaza ca stramosul sau ar fi scris „Antoniu si Cleopatra” dar si o biografie a reginei Elizabeta I, pe care le-ar fi plasat in sarcofag. In cartea sa, Greville precizeaza ca „am dat acestor scrieri un mormant mai onorabil decat ar fi meritat ele vreodata”, detaliu despre care Saunders crede ca s-ar referi la sarcofag, aflat de altfel deasupra criptei unde se odihnesc osemintele poetului. „Fulke n-a cheltuit echivalentul a 300.000 lire sterline pe un sarcofag de marmura spre a-l lasa gol. Evident, acolo se afla documente importante, care ar putea rescrie istoria”, considera el.

Muzica intre efectul Mozart si puterea de concentrare

Înca din cele mai vechi timpuri, muzicii i-a fost atribuita o anume putere binefacatoare asupra mintii umane. Felul în care creierul asculta, percepe sau creeaza o melodie, a fost si este o adevarata „mina de aur” pentru oamenii de stiinta. In urma cu peste 15 ani, doi cercetatori, erau aproape convinsi ca au descoperit ceea ce numeau, „efectul Mozart”, adica, anumite persoane, dupa ce ascultau o sonata a marelui compozitor, erau capabile sa rezolve anumite sarcini cognitive. La ora actuala însa, multi sunt sceptici în legatura cu functiile specifice muzicii lui Mozart ci, mai degraba, considera ca fenomenul se datoreaza, altor factori, cum ar fi cresterea concentrarii.

Dezvoltarea intelectului la copilul ce studiaza un instrument

„Muzica va fi pentru copil un izvor curat de munte care pe unde trece face sa rodeasca si pietrele”- afirma Jean Lupu, o personalitate a muzicii romanesti. Educatia muzicala nu se realizeaza usor, e o munca grea, este un apostolat pentru cei care considera muzica o forta binefacatoare. Influenta muzicii asupra intelectului copiilor este considerabil mai mare în cazul elevilor care învata sa cante la un instrument. Pe timpul studiului unui instrument, copilul îsi exerseaza vointa, atentia distributiva, imaginatia, creativitatea, memoria si afectivitatea. Toate acestea, s-a demonstrat stiintific, duc la dezvoltarea intelectului.
Studierea cat mai intensa a unui instrument, dezvolta ansamblul calitatilor cerebrale dar, în acelasi timp, suscita calitatile de lider ale adolescentului asupra celorlalti, ale capacitatii acestuia de a organiza si a conduce un grup. Luiza Lopez, neurofiziolog la Universitatea Tor Vergata din Roma, sustine ca „studiul muzicii le îmbunatateste copiilor performantele la testele spatiale, lingvistice si matematice. Muzica are un efect benefic asupra memoriei si poate întari capacitatea de exprimare. Exista realmente un efect cognitiv pe termen lung produs de învatarea muzicii”.
Pe de alta parte, un alt studiu, efectuat de neurologi de la Northwestern University din Illinois, demonstreaza ca ascultarea muzicii dar mai ales studiul ei, dezvolta mecanisme neuronale relevante si pentru limbaj. Muzicienii au un sistem neuronal specializat pentru a elabora stimuli sonori evidentiati într-o zona profunda a creierului, si, deoarece aceeasi regiune este comuna pentru elaborarea stimulilor muzicali si verbali, studierea muzicii îi poate ajuta pe copii sa-ti dezvolte capacitatile lingvistice si sa rezolve tulburari de vorbire ca dislexia – afirma Gabriella Musacchia, una din autoarele studiului.

Un studiu elocvent

Dar cercetarile nu se opresc aici. Iata ca un nou studiu, realizat de curand de cercetatorii Universitatii Harvard, demonstreaza ca acei copii care studiaza la un instrument muzical timp de cel putin trei ani, îi depasesc pe alti copii chiar si în alte deprinderi. Studiul s-a axat pe urmarirea unui numar de 41 de elevi cu varste cuprinse între 8 si 11 ani care au studiat pianul sau un instrument cu coarde, timp de cel putin 3 ani. Aceasta, în comparatie cu alti 18 copii fara nici un fel de experienta muzicala. Copiii din ambele grupuri petreceau circa 30-40 minute pe saptamana la cursurile de muzica din scoala. Cei care faceau parte din grupul care studiau un instrument, primeau lectii si acasa.
Ei, bine, pentru cercetatori nu a fost nici o surpriza sa observe ca tinerii muzicieni au avut rezultate mult mai bune decat ceilalti. Copiii cu o mai buna pregatire muzicala au obtinut rezultate net superioare si în ceea ce priveste dexteritatea degetelor si diferentierea auditiva. Cel mai surprinzator rezultat pentru oamenii de stiinta, a fost faptul ca elevii muzicieni au avut rezultate mai bune si la alte doua abilitati care nu aveau legatura cu muzica: abilitatea verbala, (masurata cu un test de vocabular) si cea vizuala (de exemplu recunoasterea rapida de structuri).
Mai mult, oamenii de stiinta au descoperit ca rezultatele erau si mai bune la copiii care studiasera intens un instrument. Parerea a doi dintre cercetatorii de la Harvard, care au realizat studiul, Gottfried Schlaug si Ellen Winner este ca „sunt necesare mai multe studii legate de relatia dintre antrenamentul la un instrument, intensitatea antrenamentului si procesele cognitive”.

Micile secrete ale marilor oameni

Vorbind despre personalitatile care au scris istoria omenirii, obisnuim sa le asezam pe un piedestal, atribuindu-le puteri uluitoare. Dar chiar si aceste individualitati cvasisacrosancte au fost, in viata particulara, oameni obisnuiti, cu bunele si relele lor. Au avut si ei slabiciuni si vicii, ba au dovedit, uneori, comportamente scandaloase, ascunse cu grija de ochii opiniei publice. Insa adevarul, mai devreme sau mai tarziu, a iesit la iveala, stirbind intrucatva poleiala gloriei lor...

Churchill si „sinistra confederatie evreiasca”

Calitatile sale de politician si orator au fost unanim recunoscute si nu-i de mirare ca, intr-un sondaj realizat de BBC, Winston Churchill a fost declarat „cel mai mare britanic al secolului XX”. Nu exista nici un dubiu ca retorica sa, cultura sa vasta, il situeaza deasupra oricarui alt politician contemporan si multi cunosc cel putin doua dintre nenumaratele sale vorbe de duh. Si totusi, acest laureat al premiului Nobel pentru Literatura, acest eliberator al popoarelor de sub opresiunea hitlerista sau japoneza, nu a fost cu nimic mai putin rasist decat marele sau dusman, Hitler. „Nu admit ca pieilor rosii din America sau populatiei negroide din Australia li s-ar fi facut un mare rau din cauza ca o rasa superioara, cea alba, le-a luat locul”.
Nu, nu este un fragment din Mein Kampf, ci declaratia lui Churchill la lucrarile Comisiei Regale asupra Palestinei, din 1937. Ca presedinte al Consiliului Aviatiei, el era si mai transant: „Nu inteleg discutiile despre folosirea gazelor de lupta. Sunt total de acord cu folosirea gazelor toxice impotriva unor triburi de salbatici.” In fine, o declaratie care l-ar fi putut trimite la Nürnberg, daca s-ar fi aflat de partea gresita a baricadei: „Evreii, patrunzand in orice tara din lume, intra in viata sociala a acesteia si se considera cetateni ai ei. Dar exista o Internationala evreiasca, o sinistra confederatie formata din evrei persecutati in tarile unde au crescut. Acesti oameni si-au uitat propria religie si conspira pentru distrugerea civilizatiei iar conspiratia lor mondiala nu inceteaza sa se dezvolte”, scria el, referindu-se la evreii din conducerea URSS, in primul rand la Trotki, in articolul „Sionism contra bolsevism”, publicat in Illustrated Sunday Herald, in februarie 1920.

Luther, antisemit avant la lettre

Martin Luther, faimosul calugar care a declansat Reforma protestanta, este considerat un erou, pentru ca a rezistat cu succes exceselor Vaticanului, din acea perioada. Dar ceea ce putini oameni stiu e faptul ca el era un violent antisemit. In 1543 el a scris o brosura intitulata „Despre evrei si minciunile lor”, in care recomanda ca evreii sa fie deposedati de bani, drepturi civile, invataturi religioase si educatie si sa fie obligati sa munceasca pamantul, in caz contrar trebuind exilati sau ucisi. El ii caracteriza astfel pe urmasii lui Moise: „Un neam josnic, ticalos, care nu este nicidecum poporul ales de Dumnezeu. Legile si obiceiul lor de taiere imprejur sunt o murdarie iar sinagogile lor niste tarfe incorigibile care trebuie arse din temelii. Daca vrem sa ne spalam pe maini de blasfemiile evreiesti si sa nu ne facem partasi la pacatele lor, trebuie sa-i alungam din tara noastra, ca pe niste caini turbati”.

Hitler, un gainar pus pe capatuiala

Cercetari recente efectuate in arhivele germane demonstreaza ca Adolf Hitler, „politicianul incoruptibil” si considerat deasupra oricarui interes material, in dorinta lui de a asigura suprematia ariana, „vizionarul” macinat de patima pentru implinirea unui ideal (absurd, de altfel), a fost in realitate un gainar marunt, care se bucura ori de cate ori avea prilejul sa puna ceva bani deoparte, pacalind statul. Astfel, pana sa devina cancelar al Germaniei, el avea la fisc o datorie de 405,500 milioane marci (circa 6,3 milioane dolari la paritatea de azi). Din fericire pentru el, atunci cand a devenit cel mai puternic om din stat, datoriile i s-au sters, ca prin farmec. Autorul acestei scapari a fost un functionar care s-a facut ca „uita” sa-l mai scrie in registrul datornicilor. Omisiunea i-a fost rasplatita cum se cuvine: pe tot timpul regimului hitlerist si multi ani dupa aceea, pana cand s-a descoperit frauda, el a primit o pensie speciala, de 2000 marci pe luna (o suma uriasa, daca avem in vedere ca un profesor era platit cu 400 marci pe luna!

Cum se „perfectiona” Gandhi

La varsta de 36 de ani, Gandhi, om casatorit pe atunci, a decis sa devina un celibatar total, pentru a atinge iluminarea, prin intermediul religiei hinduse. Dar, pe masura ce imbatranea, el devenea tot mai fascinat de sex, pana acolo incat, dupa non-violenta, acesta era cel de-al doilea subiect preferat, in discutiile sale. Pentru a-si „perfectiona” celibatul, Gandhi obisnuia sa doarma gol, alaturi de tinere goale. Una dintre acestea era sotia nepotului sau, Kanu Gandhi. Atunci cand a dorit sa imparta patul cu nepoata sa, Manu, de 19 ani, venerabilul intelept i-a cerut acordul tatalui acesteia, pretinzand ca vrea sa corecteze „pozitia de dormit” a tinerei. Cand stenograful sau, R.P. Parasuram, l-a vazut dormind gol langa Manu, a fost atat de dezgustat ca si-a prezentat pe loc demisia.

Vicii la Casa Alba

Ipocrizia a constituit un defect de care Thomas Jefferson, renumitul om politic american, n-a fost strain. El tuna si fulgera impotriva casatoriilor dintre albi si negri dar asta nu l-a impiedicat sa faca mai multi copii cu o superba mulatra – despre legatura lor scandaloasa ati putut citi de altfel chiar in paginile revistei noastre. „Amestecul de negri si albi produce o degradare morala pe care nici un patriot adevarat, nici un iubitor al virtutilor neamului omenesc, nu o poate accepta”, sustinea Jefferson, in vreme ce era indragostit lulea de sclava sa de culoare, Sally Hemings, sora vitrega a raposatei lui sotii.
Desigur, politicianul a negat tot timpul zvonurile legate de aceasta relatie nepotrivita, ca pe niste minciuni ale adversarilor sai din Congres, dar in zilele noastre, testele ADN au demonstrat ca cel putin doi dintre copiii nascuti de Sally erau ai lui Jefferson. La fel de scandalos a fost comportamentul unui alt presedinte american, Andrew Johnson. Vicepresedinte in timpul mandatului lui Abraham Lincoln, el era de origine umila si ii dispretuia profund pe membrii „aristocrati” ai Congresului, multi latifundiari bogati din Sud, carora le reamintea mereu ca-si datoreaza averea muncii oamenilor simpli, din randurile carora facea parte si familia lui. Prieten devotat al paharului, Johnson a depus juramantul ca presedinte, dupa asasinarea lui Lincoln, desi era beat crita. Din cauza comportamentului lui scandalos, Congresul a incercat sa-l demita in doua randuri, dar a esuat. Lui „dabaliu” nu i-a pus nimeni fiola...

Don Juan si relativitatea

Cine ar putea contesta faptul ca Einstein a fost cea mai stralucita minte a secolului XX si poate chiar a tuturor timpurilor? Ceea ce este la fel de cert este ca lui nu-i fugea mintea doar la energie si viteza luminii ci si la femei. Toata viata lui, marele savant a fost un afemeiat cum rar se poate vedea, un Don Juan aflat permanent in cautare de aventuri erotice. Dupa ce a divortat de prima sotie, din cauza infidelitatii lui, el s-a casatorit cu verisoara sa, Elsa. Curand insa va incepe o relatie cu secretara lui, Betty Neumann. Potrivit unor scrisori aflate in custodia Universitatii Evreiesti din Ierusalim, recent date publicitatii, el recunostea ca intretinea, in acelasi timp, legaturi amoroase cu sase femei, de la care primea adesea daruri, desi era casatorit cu Elsa!

Razvan Lucescu

După 24 de ani, pe banca tehnică a echipei naţionale de fotbal s-a aşezat din nou Lucescu. De data asta, răspunde la numele de Răzvan.

În cei 20 de ani de jurnalism pe care îi contabilizez uitându-mă în urmă, am strâns multe amintiri frumoase. Dar cea mai dragă sufletului meu, deşi poate banală, este legată de un antrenor care a făcut istorie în fotbal: Mircea Lucescu. Pare o amintire dintr-o altă eră, când internetul sau telefonia mobilă, fără de care astăzi n-am concepe să trăim, erau de domeniul SF. Un interviu ”la cald” sau o ştire de ultimă oră deveneau astfel o incredibilă performanţă. Mircea Lucescu, antrenor un timp, în acea vreme, în Serie A, la Inter Milano, venea rar prin ţară. Avea un program încărcat şi, cum nu aveai ca aliat decât un telefon fix şi, eventual, norocul, ţi-era aproape imposibil să-l prinzi. Mi-a reuşit totuşi de multe ori această misiune imposibilă. Şi nu pentru că deţineam un secret la care colegii mei nu aveau acces, ci pentru că Mircea Lucescu era şi este capabil de gesturi de un cavalerism incredibil, gesturi pe care alţii de nivelul său le-ar fi considerat de neconceput. Era suficient să-i dau un telefon acasă şi să-i transmit prin oricine răspundea la capătul firului că îl rog să mă sune, oricât de târziu ar ajunge, pentru un interviu. Multe interviuri am făcut prin telefonul fix cu Mircea Lucescu la 2.00-3.00 spre dimineaţă!
Umilinţa ca performanţăSecretul carierei fabuloase a lui Mircea Lucescu nu stă doar în geniul său profesional, ci şi în calitatea umană. În educaţia profundă, în generozitate, în capacitatea de a oferi fără calcule meschine şi aşteptări la reciprocitate. M-a şocat când, cu ocazia unuia dintre numeroasele interviuri pe care i le-am luat, l-am auzit spunând că principala calitate a unui antrenor trebuie să fie umilinţa! Şi n-am înţeles pe deplin această înţelepciune decât atunci când i-am văzut dansând - vă amintiţi? - pe Gheorghe Hagi şi Florin Răducioiu după fiecare gol marcat pe stadioanele din America la Campionatul Mondial de Fotbal al anului 1994. Hagi venea după un îndelung eşec în Spania, când multe voci spuneau că e terminat ca jucător, că e incapabil să se adapteze la fotbalul mare, profesionist. Mircea Lucescu n-a fost de acord cu verdictul. L-a luat la Brescia şi l-a reinventat, trimiţându-l în America pentru a-şi culege acolo vârful gloriei sportive. La fel şi Răducioiu, un copil timid şi bun, dar îngenunchiat de propriul teribilism, de presă şi de alegerile greşite ale adolescenţei. Şi unul, şi celălalt au uitat apoi - din fericire, pentru scurt timp! - cât îi datorează lui Mircea Lucescu. Hagi l-a atacat violent într-o conferinţă de presă, Răducioiu l-a sfidat public, în faţa unui întreg stadion, trecând pe lângă el fără să-l salute. Presa a scris mult despre ingratitudinea lor. Mircea Lucescu a tăcut şi a iertat, înţelegându-le sufletul mai bine decât oricine sau trecându-le pur şi simplu cu vederea lipsa de maturitate.
Băiatu’ lui tata LucescuSe vorbeşte tot mai puţin astăzi despre modelele pe care ni le alegem în viaţă. Nu pare deloc important, deşi ne plângem din ce în ce mai des de jungla străzii, de gunoaiele care distrug natura, de invazia prostului gust. Răzvan Lucescu a prins, din fericire, o altă epocă, aceea în care era cool nu să fumezi marijuana, ci să îţi alegi un model în viaţă. Şi a pariat pe tatăl lui. L-a avut mereu în faţa ochilor, l-a evaluat corect şi n-a ascuns nicio clipă că vrea să-i calce pe urme. Să-i calce pe urme?! Un gest prea curajos, au spus scepticii, o să-şi frângă gâtul! Căci multă vreme Răzvan n-a fost pentru unii decât fiul tatălui său. Trebuie să fi fost enorm de grea o asemenea povară. Poate nici acum nu-i e uşor să facă abstracţie de conexiunile absurde ale cârcotaşilor atunci când se vorbeşte despre succesele şi, deopotrivă, eşecurile sale. Poate rezultatele de până acum ale lui Lucescu junior, notabile, nu sunt totuşi suficient de grăitoare pentru a se constitui într-o garanţie a succesului său ca antrenor. Mai are mult de demonstrat, iar în fotbal nu există garanţii, fie şi doar pentru simplul fapt că mingea e rotundă - cât de grăitor sună această sintagmă! Simplu, matematic, cinic, dacă vreţi! Rotundă! Adică azi ai lumea la picioare, mâine poţi să te prăbuşeşti cu ea cu tot, tras în jos de legea gravitaţiei care uneori stăpâneşte mingea mai bine decât un antrenor genial!
Şcoala LucescuNu, performanţele de până acum ale lui Răzvan Lucescu nu sunt o garanţie, dar şcoala lui Mircea Lucescu e! Nu e complicat să sesizezi că juniorul are acelaşi apetit pentru provocările majore, ca şi tatăl lui. Etapa Braşov aminteşte de începuturile lui Lucescu senior la Corvinul Hunedoara, o echipă de provincie care s-a trezit în Cupa UEFA! Dacă destinul nu i-ar fi aruncat mănuşa unei noi provocări, echipa naţională, probabil că Răzvan ar fi avut cu Braşovul acelaşi drum al destinului. Să resuscitezi jucători în care nimeni nu mai crede este o provocare pe care n-o primesc decât marii antrenori. Răzvan a făcut la Braşov ceea ce tatăl lui a făcut la Rapid, la Brescia, La Galatasaray, la Şahtior. Un Cătălin Munteanu eşuat în Ştefan cel Mare, un Daniel Coman exilat la juniorii Rapidului, un Măldărăşanu gonit din Giuleşti au găsit resurse să renască lângă Răzvan Lucescu la Braşov. Până şi acest dublu traseu spre naţionala României are similarităţile lui. Mircea Lucescu era inacceptabil de tânăr când a preluat echipa reprezentativă într-un moment în care şansele calificării la un turneu final erau compromise. A reclădit o echipă ce avea să îşi arate roadele mai târziu. Nici Răzvan nu are încă fire albe la tâmple. Are, în schimb, aceeaşi misiune care îl provoacă la totul sau nimic. Poate că se fac deja pariuri pe seama destinului său de antrenor. Va reuşi, nu va reuşi?… Pentru amatorii de pariuri e palpitant. Pentru iubitorii de fotbal şi tricolor succesul e singura opţiune. Pentru orgoliul nostru naţional, al tuturor, este un amestec dulce-acrişor de emoţie şi speranţă. Cert e, însă, că Răzvan Lucescu şi-a asumat o mare responsabilitate. Unii aşteaptă de la el să facă istorie pentru echipa naţională. Alţii să depăşească performanţele tatălui său. Vor fi momente când va gusta din cupa gloriei şi va avea în preajmă milioane de prieteni. Şi va avea parte de clipe când în jurul lui se va face gol şi va fi singur, singur în faţa eşecului. Oare ce aşteaptă Răzvan Lucescu de la el însuşi în momentele când rămâne doar el cu sine? Ce-i vor rezerva destinul, acel dram de noroc indispensabil şi legea gravitaţiei? Doar timpul va răspunde…

Michael Jackson (10 momente care au revolutionat lumea)

1 Debutul / The Jackson 5>>>Michael Joseph, cel de-al şaptelea copil al familiei Jackson din Gary, Indiana, născut pe 29 august 1958, îşi va face debutul muzical la vârsta de 6 ani, alături de fraţii săi Jackie, Tito, Jermaine şi Marlon, în grupul Jackson Brothers, care va deveni ceva mai târziu The Jackson 5, unul dintre cele mai importante acte muzicale ale anilor ’70. Primul lor single, “I Want You Back”, va lovi Billboard-ul lui ianuarie 1970 exact în cea mai înaltă poziţie, aducând la lumină un grup care urma să domine toate clasamentele muzicale ale următoarei perioade. Cu toate astea, Michael va părăsi trupa în 1971 pentru o carieră solo, apărând apoi sporadic alături de fraţii săi.
2 Off the Wall>>>Pe 10 august 1979, Michael Jackson îşi va lansa cel de-al cincilea album solo, Off the Wall, produs de vrăjitorul Quincy Jones, omul cu care Jacko se întâlnise la filmările pentru The Wiz, cu un an mai devreme. Noul album al tânărului artist, deşi n-o rupea complet cu trecutul său muzical, va arăta primele semne ale ceea ce va deveni Michael: star-ul iconic al obsedanţilor ani ’80. Ca o curiozitate, în acelaşi an, MJ îşi va rupe nasul – da, problematicul său nas! – în timpul unor mişcări de dans, chestiune care îl va urmări, de altfel, toată viaţa. Anumite imagini vor depune mărturie.
3 Moonwalk>>>Pe 25 martie 1985, la show-ul realizat de Motown pentru cea de-a 25-a aniversare a label-ului, Michael Jackson îşi va introduce în propriul program o mişcare de breakdan-cing numită “Moonwalk”. N-o s-o descriu aici (acum există YouTube tocmai pentru a ne uşura nouă munca), ci o să vă spun că, de la aselenizarea lui Armstrong încoace, nici o chestie care a avut vreo legătură aparentă au ba cu luna şi cu paşii omenirii n-a mai fost atât de aplaudată şi copiată de noi, oamenii obişnuiţi, care nu apărem la televizor decât la inundaţii. Moonwalk n-a fost inventat de Jacko – există indivizi care spun că prin 1932 Cab Calloway, un faimos cantăreţ american de jazz, s-a plimbat un pic pe scenă cu aceeaşi pisicească dexteritate –, dar star-ul pop a făcut-o celebră, la fel de celebră ca el însuşi.
4 Thriller>>>La trei ani de la apariţia lui Off the Wall, Michael şi acelaşi Quincy Jones vor livra umanităţii ceea ce mai târziu se vanumi cel mai important produs discografic al tuturor timpurilor. Thriller se va chema noul album, aşezat frumos pe rafturile magazinelor de muzică la 30 noiembrie 1982. Fără s-o rupă cu sunetele de pe anteriorul album, Thriller va avea merite uriaşe în ceea ce va fi industria muzicală după apariţia lui. Cultura neagră va accede pe până atunci discriminanta MTV, videoclipurile epice vor deveni un standard obligatoriu pentru aceeaşi televiziune şi ceilalţi artişti pop importanţi se vor chinui zadarnic să egaleze recordul absolut de vânzări al minunatului disc: 109 milioane de unităţi până în ziua în care scriu acest text. Ca să faceţi comparaţia potrivită, o să vă spun că pe locul doi în clasamentul vânzărilor de albume all-time stă, cu “doar” 45 de milioane de copii, Back in Black, albumul din 1980 al rockerilor de la AC/DC.
5 We Are the World>>>În 1985, Michael Jackson şi Lionel Richie, cunoscut şi ca tată al lui Nicole, cândva cea mai bună prietenă a lui Paris Hilton, vor compune un cântec în valoare de 63 de milioane de dolari. Nu, n-a costat chiar atât de mult producerea lui, ci atât a reuşit să adune din vânzări albumul şi videoclipul care l-au acompaniat. Cântat de un supergrup de 45 de muzicieni faimoşi – printre ei, Stevie Wonder, Paul Simon, Kenny Rogers, Tina Turner, Diana Ross, Billy Joel, Bruce Springsteen, Cyndi Lauper, Bob Dylan şi Ray Charles –, We Are the World a fost conceput pentru a aduna fonduri a căror destinaţie a fost Etiopia, o ţară afectată grav de foamete.
6 Căsătoria >>>cu Lisa Marie PresleyÎn mai 1994, Republica Dominicană va trăi un moment frisonant: Regele Pop-ului se va căsători aproape pe furiş cu fiica Regelui Rock&Roll-ului, născând astfel Pop-Rock&Roll-ul. Lăsând glumiţele îndoielnice la o parte, o să vă spun că în acea zi Michael Jackson şi Lisa Marie Presley, fiica lui Elvis, se căsătoreau, spulberând astfel zvonurile cum că Michael ar fi fată. Tabloidele din toată lumea vor trăi clipe fericite, spre deosebire de cele româneşti, care vor trebui să mai aştepte un deceniu pentru a putea prelua ştirea. Ca aproape orice căsătorie oficiată în Republica Dominicană, nici aceasta n-a ţinut mai mult de doi ani, acest fapt făcându-ne să ne gândim că, totuşi, Michael ar fi fată.
7 Statuile gigantice>>>În 1995, Michael Jackson era un star obosit de hăituielile presei de scandal, de propria imposibilitate de a-şi păstra sceptrul de Rege al Pop-ului… HIStory, albumul lansat în anul în care Ion Iliescu pleca într-o vizită de prietenie în Statele Unite, avea să fie cea mai controversată înregistrare din cariera artistului. De ce? O să vă livrez doar două amănunte: în videoclipul pentru You Are Not Alone, Michael apărea aproape gol, alături de Lisa Marie, iar textul la They Don’t care About Us a fost acuzat de anti-semitism. Star-ul unanim al anilor de până atunci schimba direcţia, preschimbând figura unui Christ înţelegător cu cea a unuia furios. Şi, pentru ca tabloul să fie complet, nişte giganteşti statui ale lui Michael au împânzit Europa, într-o încercare neobişnuită de a promova noul album. Acest nou Michael, geniu tutelar al umanităţii, îl va înfuria atât de tare pe Jarvis Cocker încât, un an mai târziu, la Brit Awards, vocalistul trupei Pulp va năvăli pe scenă şi-i va arăta megastarului un fund nebronzat.
8 Procesul>>>În vara lui 1993, în timp ce noi ne vom fi băut berile apoase în Vama Veche, Michael Jackson va trăi cele mai complicate momente ale vieţii lui, trebuind să facă faţă unor acuzaţii de pedofilie. Evan Chandler, tatăl lui Jordan, unul dintre copii, de care Jacko se înconjura în propriul parc de distracţii numit Neverland, declara că fiul său a fost abuzat de star. Peste exact 12 ani, un alt copil, Gavin Arvizo, va fi motivul pentru care Jackson va ajunge în instanţă, în faimosul caz numit People vs. Jackson. După un proces lung şi chinuitor, cântăreţul va fi achitat, fără ca suspiciunile să dispară vreodată. Inutil să mai spun că imediat după moartea lui, Jodan Chandler a declarat că totul a fost o înscenare pusă la cale de tatăl său. Gavin Arvizo nu ne-a răspuns încă la telefon.
9 Dansul deţinuţilor dintr-o închisoare din Filipine.Iată şi primul moment care are mai mare legătură cu YouTube decât cu Michael Jackson, dar a cărui importanţă în istoria culturii populare e de netrecut cu vederea. În 2006, deţinuţii dintr-o închisoare de maximă securitate, aflată în provincia Cebu din Filipine, vor fi filmaţi imitând acel dans zombie din videoclipul single-ului Thriller, la ideea şefului penitenciarului, Byron F. Garcia. Filmuleţul va devenit un hit al internetului, adunând milioane de vizualizări şi tot atâţia imitatori. Dacă vreţi ca milioanele să se transforme în miliarde, puneţi, vă rog, mouse-ul aici: http://www.youtube.com/watch?vÿ3H6mmTvDUdA.
10 The End >>> Pe 25 iunie 2009, Michael Jackson a suferit un stop cardiac. Încercările de resuscitare au eşuat. La ora locală 14.26, decesul celui mai important star pop al ultimilor 30 de ani a fost constatat de medicii de la Centrul Medical UCLA. Funeraliile au avut loc pe 7 iulie 2009, în Los Angeles, omagiul public ţinându-se la Staples Center, într-o ceremonie de înmormântare urmărită de 2.500 de milioane de telespectatori.

Viata pasionala a Reginei Maria

Fiica a lui Alfred, Duce de Edinburgh, cel de-al doilea baiat al legendarei "Queen Victoria", si a Mariei Alexandrovna, Mare Ducesa a Rusiei, unicul copil al tarului Alexandru al II-lea, cea care avea sa devina Regina "Maria a României" a fost un veritabil personaj istoric, deopotriva enigmatic si paradoxal, care si-a trait viata in mod pasional, uneori chiar frenetic. Considerata de majoritatea istoricilor drept "ultima romantica", Regina Maria va fi eroina principala a serialului documentar pe care il incepem din acest numar al revistei noastre.
In secolul al XIX-leaIn Europa celui de-al XIX-lea veac existau mai multe Case Regale decât capete incoronate, caci numarul regatelor sau al imperiilor era mai mic decât numarul familiilor regale. Regina Maria a fost inrudita cu mai mult de o treime din aceste familii, fie direct, dar in grade diferite de rudenie, fie prin alianta.
Galeria imaginara a portretelor câtorva dintre aceste rude nobiliare este de-a dreptul fabuloasa. De pilda, Albert (1819-1861), Print Consort al Marii Britanii, era nascut Print de Saxa-Coburg-Gotha si a fost casatorit cu Victoria, Regina Angliei, timp de aproape un sfert de veac. Era bunicul Mariei din partea tatalui, dar viitoarea Regina a României nu l-a mai apucat in viata. Stia despre el ca era foarte protocolar, iubea caii si mâncarurile din vânat, insa nu era mare amator de mondenitati.
Sotia sa, "Queen Victoria" (1819-1901), care a ramas vaduva timp de peste 40 de ani, a fost cea mai longeviva regina din istoria Angliei. Maria ii spunea "Bunica Regina" si isi amintea despre ea ca era foarte severa, dar suferea de diabet, pentru ca dulciurile ramasesera marea ei slabiciune toata viata. Alexandru al II-lea (1818-1881), Tar al Rusiei, era "Bunicul Tar" din partea mamei. Maria l-a cunoscut putin pe bunicul matern, dar auzise ca era un rafinat colectionar de arta si pasionat de vinurile vechi, nu de votca, asa cum era obiceiul majoritatii rusilor.
Maria (1824-1880), Tarina a Rusiei, era "Bunica mparateasa", tot din partea mamei. Nepoata regala nu mai stia mare lucru despre ea, cu exceptia faptului ca se dadea in vânt dupa bijuterii, caviar si sampanie frantuzeasca. Victoria (1840-1901), numita "Matusa Vicky", a fost imparateasa a Germaniei in secolul al XIX-lea. Maria tinea minte ca matusa ei fusese cea mai mare amatoare de cafea pe care a cunoscut-o vreodata si fuma pe ascuns, ferindu-se de ochii servitorilor. Fiul ei, Wilhelm al II-lea (1859-1941), a fost mparatul Germaniei in prima jumatate a secolului XX. Maria stia despre "Varul Willy" ca era intruchiparea neamtului standard: ordonat, meticulos, disciplinat, pasionat de tehnica si un bautor formidabil de bere, pe care insa o indulcea, turnând câte o picatura de suc de fragi in fiecare halba.
n fine, Alfonso (1886-1966), marchiz de Orleans si Bourbon, dar si Infante al Spaniei, era cumnat al Mariei, dupa sora sa mai mica. Viitoarea Regina a României tinea minte ca "Ali" se lauda ca pierduse o avere la ruleta, insa nu renuntase niciodata la pretioasa sa vinoteca, in care pastra sticle cu vinuri mai vechi de 100 de ani... Acestea sunt doar câteva portrete pitoresti din galeria impresionanta a nobililor sau a capetelor incoronate cu care a fost inrudita "Maria a României"!
Parintii vlastarului regalAlfred, tatal Mariei - poreclit "Affie" si alintat "taticu?" - era atât Print al Angliei, cât si Duce de Edinburgh, dar mai avea si calitatea oficiala de Cel de al treilea mostenitor al Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, in ordinea succesiunii la coroana. Era barbat chipes, insa avea o fire irascibila (cu toate ca reusea sa se stapâneasca) si, se zice ca, ar fi fost destul de zgârcit, in pofida averii de familie. Desi era cam afemeiat, nu se purta foarte galant cu femeile din anturajul sau, dar respecta eticheta. Era ambasador itinerant al augustei sale mame prin toate dominioanele britanice si din acest motiv calatorea mult prin lume. n urma unei asemenea calatorii, facuta in Australia la bordul navei "Galateea" intre 1866-1868, "Affie" a descoperit deliciile unor mâncaruri pe care europenii le considerau exotice, dar care au ramas felurile sale preferate de mâncare, mai ales la ocazii festive. Este vorba despre fripturi de "alpaca" (un fel de capra, necunoscuta in Europa la acea epoca) si fripturi, la gratar, de porumbel "wonga" (o specie de zburatoare mari cât o bibilica de pe batrânul continent). n perioada tatonarilor diplomatice intreprinse de familia Regala in vederea alegerii unei consoarte princiare, Alfred a cunoscut-o si pe Principesa de Wied. Tânara i s-a parut cam grasa si exagerat de guraliva, motiv pentru care a respins politicos orice oferta conjugala. Ironia sortii a facut ca Principesa de Wied sa devina, peste numai câtiva ani, sotia viitorului Rege Carol I si sa urce pe tronul României Mici cu titlul de Regina Elisabeta!
Tratativele legate de casatoria cu Marea Ducesa a Rusiei, Maria Alexandrovna, singurul copil al Tarului Alexandru al II-lea si al Tarinei Maria, au durat aproape un an, din cauza tensiunilor politice dintre Imperiul Britanic si cel Rus. Pâna la urma s-a cazut, la invoiala si nunta s-a facut in toamna anului 1873, la Londra, unde viitoarea Ducesa de Edinburgh avea sa se mute definitiv. Nu a fost o nunta ca-n basme, asa cum s-ar fi putut crede, deoarece "Queen Victoria" nu isi agrea nora si nici nu era multumita de conditiile casatoriei. Din corespondenta pe care Maria Alexandrovna o intretinea cu mama sa, Tarina Maria, ramasa la Sankt Petersburg in faimosul "Palat de iarna" cu 160 de incaperi, posteritatea a aflat câteva amanunte pitoresti despre viata cotidiana a acestei printese ruse la Londra, in mijlocul celei mai celebre familii regale din lume. "Queen Victoria", dincolo de aureola sa legendara, era o femeie obisnuita si chiar bârfitoare. De cele mai multe ori, spre sfârsitul meselor, o apucau sughiturile. "Putea sa sughita - se confeseaza nora catre mama sa de departe - chiar si de o suta de ori, ca isi cerea scuze de tot atâtea ori!"
Opiniile Reginei Angliei fata de familia Imperiala a tarului erau "demne de o negustoreasa de peste". n plus, noua Ducesa de Edinburgh era deranjata de eticheta Casei Regale Britanice, considerând ca ea nu este tratata suficient de protocolar, asa cum credea ca merita inaltul sau rang nobiliar si asa dupa cum fusese obisnuita acasa. Cel mai pitoresc amanunt - din punctul de vedere al mentalitatii noastre contemporane - ramâne faptul ca isi instruise servitorii si doamnele de companie sa nu ii intoarca niciodata spatele, oriunde s-ar afla! Acestia era nevoiti sa se retraga de-a-ndaratelea, indiferent daca se aflau intr-o incapere sau in aer liber, pâna dispareau din fata privirilor Ducesei... Din aceeasi corespondenta am aflat ca printesa rusa gasise "Londra oribila, aerul de aici ingrozitor, zidurile cenusii de la Buckingham si Windsor de-a dreptul mohorâte, in comparatie cu palatele noastre in auriu si turcoaz din Sankt Petersburg, iar mâncarea englezeasca pur si simplu infioratoare".
Missy, Printesa poreclita"Azi, la ora 10.30, dimineata, Alteta Sa, Ducesa de Edinburgh a nascut o printesa. Atât Alteta Sa Regala si Imperiala, Ducesa, cât si Printesa Infanta, se simt perfect". n acest fel sec, tipic englezesc, era redactat un mic anunt, in ziua de 29 octombrie 1875, expediat telegrafic din Eastwell Park, comitatul Kent, catre redactia cotidianului londonez "Times", in paginile caruia a si aparut, in a doua editie a ziarului din aceeasi zi. Anuntul era semnat de cei trei medici care asistasera la venirea pe lume a viitoarei Regine Maria a României. Dupa câteva luni, micuta a fost botezata (dupa ritul anglican, nu cel ortodox!) "Maria Alexandra Victoria, Printesa a Marii Britanii si Irlandei de Nord". n treacat fie spus, Regina Angliei nu a fost incântata, considerând ca Victoria ar fi trebuit sa fie primul nume al bebelusei cu ochi albastri si nicidecum cel de-al treilea... Dar tot "Queen Victoria" a fost cea care i-a gasit porecla de alint "Missy", ce va deveni un adevarat prenume in cercul de apropiati ai viitoarei Regine.
Curios si interesant, in acelasi timp, ramâne un amanunt istoriografic care merita consemnat in incheierea acestui prim episod al serialului de fata. Din punctul de vedere al marilor Case Regale din Europa secolului al XIX-lea, "certificatul de nastere" care recunoaste, pentru prima data, România Mica drept "principat autonom", adica o considera stat independent, este documentul final al Congresului de pace de la Berlin, ce a avut loc in 1878, la câteva luni dupa incheierea Razboiului de Independenta. Din acest motiv, majoritatea istoricilor occidentali care au scris despre viata Reginei Maria fac o precizare inedita: nepoata a Reginei Angliei si a Tarului Rusiei, cea care avea sa devina Regina României s-a nascut cu exact trei ani inaintea viitoarei sale tari!!