Inainte de New York

Dintre toti vizitatorii New Yorkului din ultimii ani, unul dintre cei mai surprinzatori a fost un castor pe nume José.

Dand timpul inapoi cu patru secole, ecologii dezvaluie Insula Manhattan asa cum au vazut-o Henry Hudson si echipajul lui in dupa-amiaza de septembrie in care au ancorat in Golful New York. (foto)

Nimeni nu stie exact de unde a venit. Se presupune ca ar fi inotat in aval pe Raul Bronx, dinspre tinutul Westchester, o regiune suburbana aflata la nord de New York. A aparut pur si simplu intr- o dimineata de iarna, in 2007, pe un mal al raului din Gradina Zoologica Bronx, unde a ros cateva salcii si si-a construit o casuta. „Daca m-ai fi intrebat inainte de a-l vedea pe José ce sanse sunt sa existe un castor in Bronx, as fi raspuns zero – spune Eric Sanderson, ecolog la Wildlife Conservation Society (WCS), cu sediul central la Gradina Zoologica Bronx.
N-a mai fost un castor in New York de peste 200 de ani.“ La inceputul secolului al XVII-lea, pe vremea cand orasul era un sat olandez care se numea Noul Amsterdam, castorii erau vanati pe scara larga pentru blana lor, pe atunci la moda in Europa. Comertul cu blanuri a devenit o afacere atat de profitabila, incat doi castori si-au castigat locul pe sigiliul oficial al orasului, unde au ramas pana azi. Insa animalele reale au disparut.
De aceea a fost Sanderson asa de sceptic cand Stephen Sautner, colegul sau de la WCS, i-a spus ca vazuse urmele unui castor, in timpul unei plimbari de-a lungul raului.

Sanderson se gandea ca era vorba doar de un bizam. Bizamii tolereaza mai bine stresul vietii urbane. Dar cand el si Sautner au trecut dincolo de gardul de sarma ce separa raul de una dintre parcarile gradinii zoologice, au gasit adapostul lui José chiar acolo unde spusese Sautner.
Cand s-au intors dupa vreo doua saptamani, l-au vazut chiar pe José. „Se intuneca – povesteste Sanderson. Stateam de vorba pe malul raului, cand, deodata, am vazut castorul. A inotat chiar pana la noi, apoi a inceput sa faca cercuri pe apa. Ne-am tras putin inapoi, iar el a dat semnalul de alarma specific castorilor, lovind apa cu coada.
Ne-am gandit ca ar fi mai bine sa plecam.“ Reintoarcerea castorului in New York a fost va- zuta ca o victorie de conservationistii si voluntarii care petrecusera mai bine de trei decenii incercand reinsanatosirea Raului Bronx, odinioara o groapa pentru masini abandonate si gunoi.

José a fost botezat astfel in onoarea lui José E. Serrano, congresmanul din Bronx care, de-a lungul timpului, a promovat investirea a peste 15 milioane de dolari din fondurile federale in curatarea raului. Pentru Sanderson, povestea lui José insemna ceva mai mult.

De aproape zece ani, el conduce un proiect la WCS pentru a reproduce cat mai precis posibil imaginea Insulei Manhattan dinaintea aparitiei orasului. Proiectul Mannahatta, asa cum este denumit (dupa numele dat de triburile indienilor lenape „insulei cu multe dealuri“), e o incercare de a da timpul inapoi pana in dupa- miaza de 12 septembrie 1609, chiar inainte ca Henry Hudson si echipajul sau sa ajunga in portul New York si sa zareasca insula. Sanderson se gandea ca poate oamenii de azi ar lupta cu mai multa inversunare pentru conservarea altor zone salbatice, daca si-ar putea imagina ce minune a naturii a vazut Hudson atunci.

„Voiam ca lumea sa se indragosteasca de peisajul originar al New Yorkului – spune el. Voiam sa le arat tuturor cat de minunata poate fi natura atunci cand functioneaza in toate privintele, intr-un loc unde lumea se gandeste, in mod normal, ca n-ar fi pic de natura.
“ Cu mult timp inainte ca dealurile sale sa fie nivelate si ca mlastinile sa fie acoperite cu asfalt, Manhattanul era o salbaticie extraordinara, avand castani, stejari si nuci-hicori uriasi, mlastini sarate si pajisti populate de curcani-salbatici, cerbi-wapiti si ursi-negri-americani – „un pamant primitor, necalcat de piciorul omului“, dupa spusele lui Hudson. Plaje cu nisip se intindeau pe coastele de vest si de est ale insulei inguste si lungi de 21 km, unde bastinasii lenape se delectau cu moluste si stridii.


Mai bine de 105 km de ape curgeau prin Manhattan, cele mai multe dintre ele adapostind un castor sau doi; astfel, aparitia lui José reprezenta, in ochii lui Sanderson, o imagine extraordinara a felului in care se petreceau candva lucrurile.

„Probabil ti-ar fi greu sa-ti imaginezi astazi, dar acum 400 de ani era un smarc cu artari-rosii chiar aici, in Times Square“ – spunea el intr-o zi, nu de mult, in timp ce astepta la semafor ca sa traverseze Seventh Avenue. Imbracat cu blugi negri si o geaca de fas, nu arata cu mult diferit de turistii opriti langa el la semafor.

Dar, spre deosebire de ei, Sanderson urma in minte cursul unui parau mlastinos, disparut sub intrarea Hotelului Marriott Marquis, de la intersectia strazilor Broadway si West 46th. „Chiar acolo era iazul unui castor – povestes te el, in timp ce un autobuz trecea zgomotos. Sanderson a conceput Proiectul Mannahatta intr-o seara din 1999, dupa ce cumparase un album cu harti istorice ale orasului.

Venise de curand din Nordul Californiei la New York si era curios sa stie cum evoluase orasul. „Peisajul din Manhattan e atat de transformat, incat te face sa te intrebi ce a fost aici inainte – spune el. Exista locuri in acest oras unde, cu exceptia vreunui om sau poate a unui caine, nu vezi nicio alta fiinta vie.

Nu vezi nici macar un copac sau o buruiana. Cum a ajuns locul asta asa?“ O harta i-a atras atentia in mod deosebit: o reprezentare frumos colorata, din 1782 sau 1783, a dealurilor, apelor si mlastinilor, dar si a drumurilor, livezilor si fermelor de pe intreaga insula – ceva nemaivazut intr-o harta din acea vreme.

Cu o lungime de peste 3 m si o latime de 1 m, harta fusese creata de cartografii militari britanici, in cei opt ani de ocupatie a New Yorkului din timpul Revolutiei Americane. Numita ulterior „Harta Cartierului General Britanic“, aceasta infatisa topografia insulei cu o acuratete neobisnuita.

Pentru Sanderson, harta a reprezentat o ocazie unica de a face abstractie de zgarienorii si asfaltul din oras, pentru a intrezari, cel putin partial, peisajul originar al insulei. Ce s-ar intampla – s-a intrebat el – daca ar suprapune un plan al strazilor din actualul oras peste aceasta reprezentare din secolul al XVIII-lea? S-ar potrivi ceva?

Ca sa afle raspunsul, Sanderson si-a convocat familia si prietenii, incepand cu sotia sa, Han-Yu Hung, si cu tanarul lor fiu, Everett, sa i se alature in expeditiile de weekend, pentru a vizita locurile de pe harta care inca mai existau.

De pilda, Trinity Church, o biserica din Sudul Manhattanului, a fost fondata la sfarsitul secolului al XVII-lea. Pe o piatra de mormant tipica din cimitirul bisericii scrie: „Aici se odihneste trupul lui John Abrell, care a plecat din aceasta lume pe 10 ianuarie 1762, la varsta de 40 de ani.“

Din moment ce cimitirul poate fi localizat atat pe „Harta Cartierului General Britanic“, cat si pe planul actual al strazilor, Sanderson a reusit sa puna un reper virtual pe cele doua harti, luand coordonatele GPS ale respectivului loc si atasandu-le la versiunea digitala a vechii harti.

Dupa repetarea acestui procedeu in aproximativ 200 de locuri, punand reper dupa reper, el si echipa lui au reusit sa combine „Harta Cartierului General Britanic“ cu planul actual al strazilor, cu o precizie de jumatate de cvartal, adica de cca 40 m. Pentru Sanderson, acest lucru a adaugat o noua dimensiune peisajului modern al orasului.

Acum putea sa stea in orice loc din Manhattan si isi putea imagina, mai mult sau mai putin, ce se gasea acolo in 1782. Sa luam panta usoara de pe Fifth Avenue, cum treci de Biblioteca Publica din New York. „Exista un motiv pentru care poti sa stai aici, pe trotuar, si sa vezi capetele oamenilor aflati la cateva cvartale distanta“ – spune Sanderson. Aceasta zona se afla in apropierea Dealului Murray, unde familia Murray avea o ferma si o livada in 1782.

In timpul bataliei pentru cucerirea New Yorkului, britanicii au acostat in Golful Kips, pe East River, si au marsaluit pana aici, separand in doua armata lui George Washington, jumatate fiind blocata in Sudul Manhattanului. Circula o legenda conform careia doamna Murray le-ar fi oferit ceai ofiterilor britanici.

Asadar, ei s- u oprit aici, la ferma, si, in timp ce-si beau ceaiul, trupele lui Washington au trecut neobservate pe langa ei, pe Bloomingdale Road, actualul Broadway, si au scapat. Desi „Harta Cartierului General Britanic“ era absolut fascinanta, Sanderson nu voia sa opreasca masina timpului la anul 1782.

Voia sa ajunga pana in 1609. Prin urmare, el si colegii lui au eliminat de pe harta toate elementele adaugate de colonisti si soldati – cum ar fi drumurile, fermele si fortificatiile –, pana cand au redus varianta digitala a hartii la componentele fundamentale ale peisajului natural: tarmuri, dealuri, stanci, scoarta terestra, cursuri de apa si iazuri.

In calitate de ecolog peisagist, Sanderson era obisnuit sa descompuna locurile salbatice pentru a intelege cum functioneaza, separand, de exemplu, o padure tropicala din Gabon in mai multe straturi: geologic, hidrologic, ecologic si cultural.

Acum, el si colegii lui incercau sa construiasca un peisaj in sens invers, de jos in sus, incepand cu pamantul si adaugand toate plantele si animalele care este probabil sa fi trait acolo.

Au inceput prin listarea diferitelor ecosisteme despre care stiau sigur ca au existat pe insula, cum ar fi padurile seculare, mlastinile sau campiile, pe baza tipurilor de sol, a cantitatii de precipitatii si asa mai departe. Din cauza faptului ca este localizat la intersectia a doua regiuni geografice, probabil in Manhattan se gaseau nu numai brazi in padurile dinspre nord, ci si magnolii in padurile dinspre sud, pasari migratoare de pe rutele de migratie din apropiere si chiar pesti tropicali din Curentul Golfului, pe timpul verii.

In total, au identificat 55 de comunitati ecologice diferite. „Era un loc cu o diversitate incredibila – spune Sanderson. Daca insula ar fi ramas asa cum era pe vremea aceea, ar fi putut deveni un parc national, ca Yosemite sau Yellowstone.“

O data identificate ecosistemele insulei, putea fi adaugata fauna. Dar ce animale traiau aici? Pentru a fi cat mai precis posibil, grupul lui Sanderson a aprofundat si mai mult cercetarea. Pentru fiecare specie, au identificat cerintele fundamentale ale habitatului.

O testoasa-de-turbarie, de pilda, avea nevoie de o lunca, de insecte si de un loc insorit pentru a se incalzi, in timp ce rasul-rosu avea nevoie de iepuri si de o vizuina in care sa-si creasca puii. „Ne tot intrebam: «Asta de ce are nevoie? Asta de ce are nevoie?

Asta de ce are nevoie?»“ – povesteste Sanderson. Apoi, au alcatuit o lista pentru fiecare specie. Pe masura ce-si formau baza de date, au descoperit o retea densa de relatii intre speciile, habitatele si ecosistemele de pe insula, asemanatoare cu retelele sociale complexe pe care le creeaza oamenii.

Sanderson a numit-o reteaua Muir, dupa naturalistul american John Muir, care a remarcat la un moment dat: „Cand incercam sa scoatem un singur element din intreg, constatam ca este strans legat de toate celelalte lucruri din univers cu o mie de fire invizibile ce nu pot fi rupte.“

Intr-un fel, Sanderson si echipa lui incercau sa faca vizibile aceste mii de fire. Sa luam, de exemplu, un castor care traia in Times Square in 1609. Daca il apucai de ceafa si il scoteai din retea, gaseai legaturi intre el si un parau usor serpuit, legaturi cu plopii pe care-i manca si cu noroiul si nuielele pe care le folosea pentru a-si construi un adapost. Nu numai atat, ci gaseai si legaturi cu rasii-rosii, cu ursii si cu lupii care depindeau de el ca prada si cu broastele, pestii si plantele acvatice care traiau in iazul la crearea caruia a contribuit.

„Se pare ca si castorul e un peisagist – spune Sanderson. Ai nevoie de el ca sa inunde padurea, care omoara copacii care atrag ciocanitorile, care fac scorburi in copaci, pe care le folosesc ratele-cu-ochi-de-soim drept adapost.“ Scoaterea unui castor din acest lant lasa in aer zeci de alti rezidenti, lucru care demonstreaza cat de important este sa ne gandim la ecosistem ca la o retea.

Cand Sanderson si echipa sa au finalizat baza de date, ei reusisera sa realizeze una dintre cele mai detaliate reconstituiri stiintifice ale unui peisaj incercate vreodata, identificand in jur de 1.300 de specii si cel putin 8.000 de relatii care le legau una de alta si cu habitatele lor.

Era oarecum ironic, dupa cum a recunoscut Sanderson, din moment ce acest proiect descria un loc care nu mai exista. Dar aceleasi metode prin care s-a creat portretul Mannahattei se pot aplica la zonele salbatice de azi, cum ar fi regiunea Yellowstone, Padurea Congo sau stepele estice din Mongolia. Daca oamenii de stiinta au un model al modului de interactiune intre peisaj si specii, ei pot anticipa cu mai multa acuratete impactul modificarilor climatice, al vanatorii sau al altor factori perturbatori.

Pentru Proiectul Mannahatta, pasul urmator a fost transformarea tuturor acestor date in imagini 3-D realiste. De la bun inceput, obiectivul lui Sanderson fusese acela de a prezenta cum arata acum 400 de ani orice loc din orasul de azi – de pilda, o statie de taxiuri langa Madison Square Garden. (Era o mlastina situata la marginea unei paduri.)

Pentru a realiza acest lucru, Markley Boyer, specialist in imagini vizuale, a folosit un software de modelare 3-D pentru a popula fiecare peisaj creat digital, cvartal dupa cvartal, cu un amestec potrivit de stejari, nuci-hicori, paraie, iazuri si mlastini, potrivit bazei de date a retelei Muir.

„Practic, utilizam acelasi tip de software 3-D folosit la Hollywood pentru crearea unor armate digitale ce marsaluiesc pe un camp – spune Boyer –, doar ca noi generam zeci de mii de copaci, in proportiile adecvate fiecarui tip de padure.“ Vizitatorii site-ului themannahattaproject.org pot proba masina timpului introducand orice adresa din Manhattan, pentru a vedea cum arata respectivul cvartal cu mult timp in urma.

Cum luna aceasta newyorkezii sarbatoresc cea de-a 400-a aniversare a vizitei lui Hudson, Sanderson spera ca proiectul sau, care a ajuns sa implice mai bine de 50 de istorici, arheologi, geografi, botanisti, zoologi, ilustratori si conservationisti de la WCS si de la alte institutii, va starni un viu interes in legatura cu ce exista pe Insula Manhattan inainte de sosirea exploratorului.

„As vrea ca fiecare newyorkez sa stie ca traieste intr-un loc care a avut o ecologie fabuloasa – spune el. Ca New Yorkul nu inseamna doar arta, muzica, cultura si comunicatii, ci si un potential natural uimitor – chiar daca trebuie sa te uiti mai atent ca sa-l observi.“

Bahamas

Amatorii de vacante paradisiace vor numi cu siguranta Bahamasul printre destinatiile pe care vor sa le viziteze sau in care isi doresc sa revina.

Cele 700 de insule aflate intre Florida si Caraibe sunt pline tot anul de turisti care gasesc aici ingredientele unei vacante perfecte: hoteluri de vis, plaje nesfarsite cu nisip alb-auriu, ape turcoaz in care se zaresc recifuri de corali, un program complet de activitati si multa, multa distractie.

Din insula in insula

Nassau, capitala arhipelagului Bahamas, se afla pe insula New Providence. Pasionatii de istorie pot afla de la Bahamas Historical Museum povestea acestui stat. Nu plecati din Nassau fara a vizita si Pompey Museum, National Art Gallery sau Muzeul Piratilor. In Straw Market se gasesc obiecte specifice zonei, asa ca le poti pregati celor dragi mici cadouri.

Paradise Island este locul preferat de cuplurile care isi doresc sa se casatoreasca in manastirea franceza construita in secolul al XIV-lea. De asemenea, pe aceasta insula se afla unul dintre cele mai mari cazinouri din lume, Atlantis.

Grand Bahama reuseste sa imbine infrastructura moderna cu zone intinse de vegetatie. Nu mai putin de 3 parcuri nationale, Lucayan National Park - singurul loc din Bahamas unde pot fi intalnite toate cele 6 ecosisteme ale arhipelagului, The Rand Nature Center, cu coloniile sale de flamingo, si Peterson Cay National Park atrag mii de turisti vrajiti de frumusetea locurilor.

Timp liber

Un program complet de activitati te asteapta o data ce ai ajuns aici: de la sailing, windsurfing, parasailing, water skiing, snorkeling, scuba diving, la pescuit, inotul alaturi de delfini, safari cu jeep-ul sau atv-ul, pana la terapiile de relaxare din SPA-uri.

Gastronomia

Pestele si crustaceele sunt ingredientele de baza ale bucatariei din Bahamas, despre care trebuie sa stii ca este una picanta. Dupa un festin cu fructe de mare, nu-ti mai ramane decat sa privesti apusul in timp ce savurezi un cocktail cu rom.

Pentru o experienta unica

Alaturi de Las Vegas, Bahamas este una dintre destinatiile preferate ale celor care vor sa aiba parte de o ceremonie de nunta de neuitat. Pe oricare dintre insule te vei afla este imposibil sa nu vezi ceremonii organizate la apusul soarelui, in manastirea franceza din secolul al XIV-lea, pe un vapor sau sub apa, printre corali.

Descopera

www.bahamasgo.com ofera o lista completa a muzeelor si a locurilor pe care trebuie sa le vizitezi

Istoria Craciunului

Peste tot in lume, oamenii sarbatoresc Craciunul. Aceasta sarbatoare sfanta are loc de mai bine de 2000 de ani, cu propriile traditii sau cu altele, imprumutate. Multe dintre acestea au aparut insa cu mult inainte de nasterea lui Isus.






Craciunul se serbeaza de mai bine de 4000 de ani, cu multe secole in inaintea nasterii lui Isus Cristos. Cele 12 zile ale Craciunului, aprinderea luminarilor, oferirea cadourilor, paradele, colindatorii din casa in casa, mesele de sarbatoare si procesiunile religioase au "radacinile" departe in timp, de la mesopotamieni.

Multe din aceste traditii au inceput cu celebrarea mesopotamiana a Anului Nou. Mesopotamienii credeau in existenta mai multor zei si a celui care-i conducea - Marduk. In fiecare an, la sosirea iernii se credea ca Marduk purta razboi cu fortele raului, si avea nevoie de sustinatori - mesopotamienii serbind astfel Zagmuk, pentru ultimele 12 zile ale anului. Regele mesopotamian trebuia sa jure credinta zeului Marduk si sa moara pina la sfirsitul anului, alaturindu-se astfel zeului si oferindu-i ajutor ca sa cistige razboiul. In haine regesti era insa imbracat un criminal de rind si sacrificat in locul regelui.

Persienii si Babilonienii aveau o sarbatoare asemanatoare, numita Sacaea, aceasta incluzind si o parte in care rolurile erau inversate: sclavii deveneau stapini, iar acestia sclavi.

Primii europeni credeau in spirite, vrajitoare, stafii si spiridusi. Cind se apropia Solstitiul de iarna, cu nopti lungi si zile scurte, oamenii se temeau ca Soarele nu se va mai intoarce si tineau serbari si ritualuri inchinate acestuia, implorindu-l sa revina.

In Scandinavia, pe timpul iernii, Soarele disparea pentru multe zile. Dupa 35 de zile cercetasi erau trimisi in munti sa vada cind va apare acesta, iar la aflarea vestilor bune se sarbatoarea Yuletide, cu ruguri uriase aprinse si uneori cu crengile copacilor impodobite cu mere, care sa�reaminteasca de revenirea primaverii si a verii.

Grecii antici aveau o sarbatoare similara cu Zagmuk/Sacaea inchinata zeului Kronos care purta razboi cu Zeus si Titanii lui.

Romanii isi sarbatoreau pe zeul Saturn, sarbatoarea se numea Saturnalia si tinea de la mijlocul lunii Decembrie pina pe 1 Ianuarie. Sarbatoarea includea carnavaluri pe strazi, mese festive, vizite la prieteni si schimburi de cadouri aducatoare de noroc. Romanii isi impodobeau casele cu ghirlande din laur si brad in care aprindeau lumanari, iar stapanii si sclavii isi inversau rolurile.

Saturnalia romanilor era o sarbatoare a bucuriei, dar crestinii au considerat-o paganism pentru ca onora un zeu pagin. Primii crestini au vrut ca nasterea Pruncului Isus sa fie o sarbatoarea religioasa solemna, nu una plina de excese, pagana, precum Saturnalia.

Pe masura ce crestinismul cistiga teritoriu, biserica era alarmata de faptul ca cei convertiti continuau sa serbeze Saturnalia. Desi initial a incercat sa interzica aceasta sarbatoare pagana, biserica a decis ca aceasta sa fie schimbata si inchinata nasterii Pruncului Sfant, fiul lui Dumnezeu.

Unele surse sustin ca sarbatoarea Craciunului a aparut ca o competitie a sarbatorii pagane Saturnalia in luna Decembrie. Ziua de 25 Decembrie nu era sfanta doar pentru romani, dar si pentru persieni, a caror religie - mithraism era la competitie cu crestinismul.�Pina la urma insa, biserica crestina a reusit sa preia entuziasmul, luminile si cadourile de la Saturnalia pentru sarbatoarea Craciunului.

Ziua in care s-a nascut pruncul Isus nu se stie cu precizie. Desi era sarbatorita pina in anul 98 AD, din 137 AD, din ordinul cardinalului Romei a devenit sarbatoare solemna. Din 350 AD s-a decis ca aceasta sarbatoare sa aiba loc pe 25 Decembrie.


Povestea nasterii Pruncului Sfant

In vremea Imperiului Roman condus de imparatul Cezar Augustus, si a Israelului guvernat de regele Irod, in Nazareth traia un timplar pe nume Iosif si o tinara virgina Maria, care avea sa-i devina mai tarziu sotie. Maria ii povesti intr-o zi lui Josif ca a fost vizitata de un inger ce i-a spus ca ea este cea aleasa sa dea nastere Fiului lui Dumnezeu, pe care avea sa-l numeasca Isus.

Intr-o zi imparatul a trimis instiintare ca toti oamenii sa se reintoarca in orasul natal pentru a fi inregistrati pentru o noua taxa. Desi Maria era insarcinata si statea sa nasca, a parasit impreuna cu Iosif Nazareth si s-au indreptat spre orasul Bethlehem. Calatoria a durat multe zile si se puteau odihni doar noaptea.

Cind au ajuns in Bethlehem era deja noapte, iar hanurile erau ocupate de calatori veniti din toate colturile tarii, pentru inregistrare. Unul dintre hangii insa, vazind ca Maria statea sa nasca i-a sfatuit sa innopteze in una din cavernele sapate in dealurile din apropiere, in care ciobanii poposeau cu vacile si oile. Iosif si Maria au plecat spre acele dealuri si au gasit o iesle intr-una din aceste caverne.�Josif a curatat-o si a intins pat din fin proaspat, iar dintr-o troaca�curatata si umpluta cu fin a facut un patut. Noaptea urmatoare Maria a nascut un fiu pe care l-a numit Isus, asa cum ii spusese ingerul.

In noaptea in care s-a nascut Isus, o stea mare a aparut deasupra Bethlehemului, vizibila de la departare. Ciobanii ce se ingrijeau de turmele de oi in cimp s-au speriat si au vrut sa o ia la fuga cind un inger le-a aparut deodata in fata ochilor. Dar acesta le-a spus:� "Nu va temeti: caci va aduc o veste buna, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astazi in cetatea lui David, vi s'a nascut un Mantuitor, care este Hristos, Domnul. Iata semnul, dupa care-L veti cunoste: veti gasi un prunc infasat in scutece si culcat intr-o iesle".

Si deodata cerul s-a umplut de ingeri laudand pe Dumnezeu si zicind: "Slava lui Dumnezeu in locurile prea inalte, si pace pe pamint intre oamenii placuti Lui." Dupa plecarea ingerilor, ciobanii s-au indreptat spre Bethlehem si l-au gasit pe pruncul Isus caruia i s-au inchinat.

La rasarit de Ierusalim traiau trei regi (crai): Caspar - regele Tarsusului, Melchior - liderul Arabiei si Balthazar - regele Etiopiei, iar cind fiecare a vazut steaua stralucitoare deasupra Bethlehemului a plecat spre ea. Oamenii cred ca cei trei Crai de la Rasarit au calatorit 12 zile dupa nasterea lui Isus, calauziti de steaua stralucitoare, si au ajuns in Bethlehem in cea de a 12-a noapte, cunoscuta si sub numele de Epifania. Aflandu-l pe Isus in iesle, cei trei Crai i s-au inchinat si i-au pus in fata daruri: aur, tamiie si mir. Dupa o noapte petrecuta in caverna s-au reintors in propria tara sa dea de veste de nasterea Mantuitorului.

Astazi familii din toata lumea sarbatoresc nasterea lui Isus Cristos pe 25 Decembrie, dar in multe tari sarbatoarea incepe inainte de ziua de Craciun si se incheie abia in cea de a 12-a noapte.

CRACIUN FERICIT TUTUROR!

Sarbatorile de iarna in traditia populara

De la San Nicoara la Mos Niculae

(6 decembrie) Poporul are habar mai putin de identitatea si biografia reala a Sfantului Nicolae, desi il tine foarte drag. San Nicoara, cum era indeobste numit in lumea traditionala, este mai degraba un personaj mitologic, in jurul caruia s-au tesut legende diverse si uneori nastrusnice, cu vagi ecouri din cultul bisericesc. El ar fi al doilea sfant facut de Dumnezeu si ar sta de-a stanga Acestuia (primul facut, Mihail, are cinstea sa stea de-a dreapta). San Nicoara (ajutat de San Toader) pazeste Soarele, care are adesea tendinta sa fuga, ca un cal naravas. San Nicoara e acum batran, dar in tineretile lui unii zic ca ar fi fost podar, iar altii ca ar fi fost corabier si pescar (ca protector al corabierilor, Sf. Nicolae este cunoscut pe scara larga, atat in Rasarit cat si in Apus). El ar fi oprit si apele Potopului pe vremea lui Noe. Se pare ca ipostaza de Mos Niculae, cu obiceiul de a face daruri copiilor (dulciuri pentru cei cuminti, insa nuieluse pentru cei neastamparati) e o inovatie oraseneasca, prefigurand darnicia mai substantiala a lui Mos Craciun.



Ignatul (20 decembrie)

Numele zilei se trage de la Sf. Mucenic Ignatie Teoforul, trecut in calendarul bisericesc la data respectiva. Pentru tarani, Ignat a fost insa un simplu om necajit care, vrand sa-si taie porcul, ca tot romanul, a scapat securea in capul lui tata-sau, omorandu-l pe loc, apoi caindu-se toata viata si primind mila de la Dumnezeu si Sfantul Petru. In ziua de Ignat se taie porcul si nu e bine sa lucrezi altceva. Cand tai porcul (care mai nou cica ar trebui adormit, dupa normele europene!), zici: „Ignat, Ignat, / Porc umflat“. Porcul nu-i luat chiar pe nepregatite, caci se spune ca, in noaptea de dinaintea Ignatului, isi viseaza cutitul... Cu sangele porcului se face semnul crucii pe fruntea copiilor, ca sa fie sanatosi peste an. Dupa taiere si transare, urmeaza „pomana porcului“, la care iau parte casnicii si ajutoarele. Regretata Irina Nicolau observa ca in popor se face o fina deosebire intre a taia porcul si a-l omori: daca respecti intru totul regulile traditionale (cum il injunghii, cum il parlesti, cum il transezi, cum il chivernisesti), atunci il tai (ceea ce e in firea lucrurilor, placand si lui Dumnezeu), in vreme ce, daca incalci regulile (ritualul), atunci se cheama ca-l omori, prefacand sacrificiul legiuit in crima nelegiuita! O vorba spune ca cine n-are porc gras de Craciun si cutit ascutit la vremea pepenilor, acela n-a cunoscut fericirea. Se mai zice, de asemenea: „Pastele fudulul“ si „Craciun satulul“ (niciodata romanul nu mananca atat de mult si de greu, ceea ce uneori umbreste bucuria spirituala a Craciunului, riscand sa-l prefaca in sarbatoare a pantecului, ispasita prin revolta ficatului sau a matelor, mai ales daca s-a tinut postul prealabil).



Mos Ajunul (24 decembrie)

Ajunul Craciunului apare personificat in chipul unui mos cumsecade, frate mai mic al lui Mos Craciun si despre care se spune ca ar fi fost pastor: Mos Ajunul. Acesta pare mai autohton decat Mos Craciunul actual, de import occidental. Romanul se pune sa chefuiasca inca din seara de ajun, cand in unele parti se crede ca vin si sufletele mortilor sa petreaca laolalta cu cei vii. Ca atare, pe masa se pune hrana anume si pentru ei (s-ar zice ca mortii nu prea trag la carne, ci mai degraba la colaci, turte si cozonaci). Copiii umbla cu Mos Ajunul („Ne dati ori nu ne dati...?“) si primesc mai ales nuci si covrigi. E bine sa se imparta bucate, atat in numele mortilor, cat si ca semn de belsug, fiind rastimpul prin excelenta al darurilor. Lipsa reciprocitatii e rau vazuta, iar pe alocuri se crede ca zgarcitii incaseaza pedepse de la Mos Ajun (cele mai grele fiind ale acelora care nu primesc uratorii). Daruitul de bani nu intra in optica traditionala, incetatenindu-se abia in mahalale oraselor (mai ales o data cu „tiganizarea“ colindatului).



Mos Craciun (25 decembrie)

Mos Craciunul cu plete dalbe, astazi imbracat in costum rosu, cu sacul doldora de jucarii sau alte atentii, deplasandu-se in sanie trasa de reni, de cerbi sau de iepurasi, nu tine deloc de vechile traditii romanesti, ci reprezinta, ca si pomul (bradul) de Craciun, un imprumut tarziu din lumea apuseana, neatestat la noi inainte de secolul al 19-lea. Comunistii l-au rebotezat Mos Gerila (uzand abil tot de un nume de personaj fantastic din basmele populare), pentru a estompa pe cat cu putinta implicatiile religioase. Traditia crestina spune ca Mos Craciun ar fi fost proprietarul sau paznicul binevoitor al staulului in care a nascut Fecioara. Dupa o alta varianta a legendei, el a fost, dimpotriva, un om bogat si rau, care ar fi refuzat sa dea ajutor Mariei, de n-ar fi intervenit nevasta-sa, Craciuneasa. Ba mai mult, de furie ca femeia i-a ajutat pe straini, el i-ar fi taiat mainile de la coate, dar acestea s-au refacut in scalda Pruncului. Pentru inima ei buna, Craciuneasa trece drept patroana a moaselor. In fata unei asemenea minuni, Craciun insusi se spaseste si se crestineaza, devenind primul dintre sfinti. S-a spus si ca personajul popular ar fi continuarea unei vechi zeitati pagane a locului. Se stie, bunaoara, ca sarbatoarea Nasterii Domnului s-a suprapus pe vechea sarbatoare a nasterii zeului Mithra (Natalis Solis Invicti). In vechime, crestinii sarbatoreau tot acum si Anul Nou, ceea ce explica faptul ca Anul Nou actual (1 ianuarie) mai este numit pe alocuri si „Craciunul cel mic“.


Colindatul

Colindatul sau uratul pe la case constituie un obicei stravechi, desigur precrestin, dar care, in timp, a ajuns sa faca, s-ar zice, casa buna cu crestinismul. Cantecelele respective atrag norocul sau binecuvintarea asupra oamenilor si gospodariilor, pentru tot anul care urmeaza. In vechime, colindele erau „specializate“ (de preot, de pastor, de fata mare etc.). O categorie importanta de colinde sunt strict legate de Craciunul bisericesc, evocand inchinarea magilor (Viflaimul sau Vicleimul - stalcire a numelui Betleem) sau panica si viclenia lui Irod (Irozii), culminand cu taierea pruncilor (cei 14000, pe care Biserica ii pomeneste pe 29 decembrie). Scenariile sunt simple, cuceritoare in naivitatea lor. Cam in acelasi timp, flacaii umbla cu Capra (Turca, Brezaia) sau cu Ursul, in cete pestrite si galagioase (ca e un obicei pagan se vede si din aceea ca in unele parti se zice ca astfel de colindatori „glumeti“ ar fi parasiti vreme de 6 saptamani de ingerul lor pazitor!), iar copiii cu Steaua („Cine primeste steaua cea frumoasa si luminoasa...“). Cantecele de stea cu care suntem familiarizati astazi (mai ales „Steaua sus rasare...“) sunt de origine culta, adeseori chiar bisericeasca. Plugusorul si Sorcova sunt legate de innoirea anului, neavand nici o legatura cu ciclul religios al Craciunului. Din pacate, toate par a fi pe cale de disparitie, sau in orice caz iremediabil compromise de transformarea lor intr-o forma de cersit tiganesc (extinsa stupid si penibil cam de pe la Sf. Nicolae si pana la Sf. Vasile).

Ce nu stiati despre Craciun

Craciunul nu a fost intotdeauna asa cum il stim astazi. A devenit sarbatoare legala abia in secolul al XIX-lea, dar nu existau obiceiuri ca impodobitul brazilor sau colindatul, care a fost chiar interzis pe vremuri. Aceasta sarbatoare are loc de mai bine de 2000 de ani, cu propriile traditii sau cu altele, imprumutate. Multe dintre ele au aparut insa cu mult inainte de nasterea lui Iisus.

La noi, in satele de pe Valea Muresului, Craciunul corespunde anumitor credinte populare care inca se pastreaza, iar originea obiceiului de a oferi daruri provine dintr-o legenda pe care doar batranii o mai cunosc. Craciunul este singurul cuvant din limba romana care desemneaza Nasterea Domnului. Se spune ca Mos Craciun era un cioban rau, care nu a vrut sa o lase pe Maica Domnului sa nasca in staulul sau.

Atmosfera Sarbatorilor a fost de multe ori o muza pentru nenumarati artisti care au evocat-o sub diverse forme. Atunci cand vorbesti despre Craciun, vorbesti despre fericire, pace si sperante pentru mai bine. Am facut o selectie a celor mai interesante informatii te despre Craciun, pe care vi le oferim in locul clasicelor urari specifice Sarbatorilor, pe care probabil le asteptati an de an din partea celor dragi.


* Ajunul Craciunului in Japonia este ziua in care se consuma carne de pui si prajituri cu capsuni.
In 1647 parlamentul britanic a aprobat o lege conform careia Craciunul era considerat ilegal. Oliver Cromwell considera ca aceasta sarbatoare si traditiile specifice sunt imorale, de aceea le-a interzis. Craciunul a fost legalizat din nou in 1660, cand Cromwell a pierdut puterea in stat.

* Franklin Pierce a fost primul presedinte american care a decorat un brad de Craciun in incinta Casei Albe.

* Becurile colorate pentru impodobirea bradului de Craciun au fost utilizate pentru prima data in 1850.

* Bradul de Craciun oficial al americanilor se afla in parcul national King's Cabyon din California. Copacul, un sequia a carui inaltime ajunge la 90 de metri a fost recunoscut in mod oficial simbol al Craciunului in anul 1925.

* Cel mai popular colind de Craciun este "White Christmas", in versiunea cantata de Bing Cosby. "Silent Night" este cel mai cantat colind si a fost scris in 1818 de pastorul austriac Joseph Mohr. "Jingle Bells" a fost scris initial pentru celebrarea zilei Recunostintei, in 1857.

* In Evul Mediu capul de mistret reprezenta una dintre mancarurile traditionale ale Craciunului. Obiceiul a inceput dupa ce un mistret a atacat un student, iar acesta a reusit sa se salveze cu ajutorul unei carti despre Aristotel, pe care a introdus-o in gura animalului. Mistretul s-a inecat cu cartea, iar studentul i-a retezat capul, ducandu-l la universitatea unde invata.

* In America exista orase ale caror nume sunt corelate cu sarbatoarea Nasterii Domnului: Santa Claus in Arizona & Indiana, Noel in Missouri si Christmas in Arizona & Florida.

* 56% dintre americani canta colinde de Craciun propriilor animale de companie.

* Conform unor studii, 17% dintre oameni trec anual prin momente penibile la petrecerile de Craciun organizate de firmele pentru care lucreaza.

* 1 din 3 barbati vor astepta Ajunul Craciunului pentru a face ultimele cumparaturi pentru Sarbatori.

* Anual, se produc circa 1.76 miliarde de bomboane.

* Prima felicitare de Craciun imprimata a fost realizata in anul 1843 la comanda lui Sir Henry Cole. El a comandat realizarea a 1000 de felicitari pe care ulterior le-a trimis persoanelor apropiate, iar o parte au fost vandute la pretul de 1 shilling. Abia dupa anul 1860 productia de felicitari a crescut, pentru ca pana in 1870 posta sa se introduca un timbru special pentru acestea.

Lupta pentru esenta kung fu

In umbra legendarului Templu Shaolin, din China, discipolii unui maestru kung fu dau piept cu lumea in schimbare a artelor martiale.

Maestrul si-a petrecut ultima zi din viata infasurat intr-o patura multicolora cusuta de sotie; respiratia lui hârsâita si inegala umplea micul dormitor. Pe parcursul zilei racoroase de primavara, in orasul Yanshi, la poalele Muntilor Song, sosise un val de vizitatori care voiau sa-i aduca un ultim omagiu celui care ii invatase kung fu, Yang Guiwu, aflat pe patul de moarte. Unii purtau robe de calugari si rosteau binecuvântari la intrarea in casuta de caramida. Altii purtau blugi si pantofi de piele si isi stingeau tigarile la usa. Sotia maestrului, cu parul alb pieptanat ingrijit, il apuca de umeri pe fiecare nou-venit ca pe un fiu si il conducea prin bucatarie, pe lânga plita cu carbuni, lânga rudele si ceilalti discipoli adunati la capatâiul sotului ei.

Sotia s-a aplecat spre silueta acoperita pentru a anunta un oaspete, ultimul discipol acceptat de maestru in familia sa kung fu, cu 15 ani in urma: „E Hu Zhengsheng“ – a spus ea. In trening Nike si papuci traditionali de pânza, Hu, acum un barbat solid de 33 de ani, s-a aplecat peste trupul imputinat. „Shifu“ – a spus el incet, respectuos, folosind cuvântul mandarin pentru „invatator“. „Ma auzi?“ Pleoapele batrânului, palide si subtiri ca hârtia de orez, au tremurat. O clipa, pupilele au parut sa se concentreze pe fata tânarului, apoi au trecut mai departe.

Maestrul ii povestise adesea lui Hu despre visele in care il vizitau stramosii sai intr-ale artelor martiale, calugarii morti de mult din Templul Shaolin. Ii aduceau intelepciunea adunata de secole de barbatii ale caror picioare uzasera dalele din sala de antrenament a templului si ale caror oase erau ingropate in Padurea Pagodei, chiar lânga zidurile templului. Erau calugarii care-si inchinasera viata perfectionarii unor stiluri kung fu cu nume precum Pumnul Florii de Prun sau Palma Ratei Mandarine, fiecare o simfonie de miscari fizice, cu variatii peste variatii, care impingeau muschii si oasele pâna la limita. Unii ar spune chiar ca dincolo de limita. Poate – se gândea Hu – stramosii aceia erau adunati acum lânga maestru.

Innobilat in lupta" - spune epitaful a doi dintre cei 231 de calugari Shaolin eminenti, rasplatiti cu altare in Padurea Pagodei. Numarul de niveluri reflecta virtutea calugarului; oasele lui si adesea ale discipolilor sunt ingropate dedesubt (FOTO)

Viata complexa in urma cu 2,1 milioane de ani

Descoperirea in Gabon a unor fosile prezentate ca organisme pluricelulare vechi de 2,1 miliarde de ani, rastoarna teoriile legate de aparitia vietii. Cu formele lor rotunjite, cu reflexele maronii si cu gulerasele incretite, aceste fosile a caror vechime i-a inmarmurit pe cercetatori, intra triumfal in istoria paleontologica. Pana acum, aparitia vietii pluricelulare, a tesuturilor diferentiate si a celulelor eucariote (cu un singur nucleu) a fost datata la 600 milioane de ani. Pentru perioadele mai vechi, descoperirile geologice nu se refera decat la urme de microbi: virusi, cianobacterii si alte organisme unicelulare. Fosilele gaboneze intorc filele vremii cu inca 1,5 miliarde de ani in urma, facand dovada existentei unor forme de viata complexe.

O provocare pentru oamenii de stiinta

Istoria incepe in ianuarie 2008, intr-o cariera de gresie, in apropiere de Franceville, in sudul Gabonului. Doi geologi se aflau acolo pentru prospectiuni geologice in cautarea unor zacaminte de uraniu. La un moment dat, au descoperit 250 fosile de specimene cu forme diferite, unele masurand 12 centimetri lungime, care semanau cu fosile de organisme multicelulare. Toate, intr-o excelenta stare de conservare. Fosilele au fost duse la Universitatea din Poitiers pentru a fi studiate. Totodata, au fost trimise imagini unor reputati paleontologi din mai multe tari pentru a le afla opinia, fara sa fie mentionata vechimea lor, tinuta in secret o perioada de timp. Raspunsurile au fost in cea mai mare parte, in concordanta, centrate pe ideea ca specimenele sunt foarte asemanatoare cu cele descoperite in Edicara (Australia), vechi de 630-540 milioane de ani, varsta pe care au atribuit-o si esantioanelor gaboneze.

„Bomba” paleontologica e dezamorsata

Echipa de paleontologi din Poitiers decide sa divulge secretul. Reactiile nu se fac asteptate: stupefactie, rezerve, controverse, apeluri la prudenta... Datarea unor esantioane a fost reluata si de oamenii de stiinta de la Universitatea din Strasbourg care au apreciat vechimea lor la 2,1 miliarde de ani prin datari radioactive. Problema pe care au pus-o, a fost autenticitatea lor. Daca nu erau altceva decat bucati de piatra? Pentru a-si intari teza, cei doi geologi au cooptat o echipa internationala pluridisciplinara compusa din 20 de cercetatori care au supus unele esantioanele la diverse teste geochimice, decisi, sa le deterioreze, daca era nevoie. Prezenta izotopilor legati de viata a confirmat originea lor biologica. Ba, mai mult, a fost chiar reperat un biomarcator tipic eucariatelor. S-a ajuns la concluzia ca organismele aveau celule dotate cu un nucleu continand ADN. Suficiente argumente pentru a vorbi de organisme multicelulare?

Studiul esantioanelor a continuat prin scanarea lor cu microtomograful cu raze X, cele 1500 de imagini obtinute permitand reconstituirea fosilelor in trei dimensiuni, cu o rezolutie de 5 micrometri. Un alt test a fost facut cu sincrotronul national elvetian. Rezultatele? O reprezentare foarte detaliata a structurii lor, a organizarii interne, distingandu-se 50 de forme diferite. Aceste organisme, fara indoiala, gelatinoase, mobile si bogate in apa, ar fi evoluat la o adancime de 30-40 metri intr-o delta fluviala. Bacteriile care populau planeta cu peste 1 miliard de ani inainte au fosilizat acest ecosistem, tranformandu-l in cristale de pirita. Sedimentele s-au solidificat cu timpul in jurul fosilelor, conservandu-le pana in zilele noastre.

Infern primordial

Formata in urma cu 4,5 miliarde de ani, Terra a inceput sa fie populata cu primele forme de viata - cianobacterii – in urma cu 3,5 miliarde de ani. In acea epoca, oceanele erau calde, acide si sterilizate de radiatii ultraviolete. Atmosfera era densa, foarte incarcata cu dioxid de carbon. Un mediu cu aer irespirabil. Cum ar fi putut in aceste conditii sa debuteze viata eucariotelor si a organismelor multicelulare? Arhivele geologice atesta prezenta unui varf tranzitoriu de oxigen in urma cu 2,45 miliarde de ani, asa cum s-a intamplat in urma cu 900 milioane de ani, inainte de aparitia faunei din Ediacara, Canada si Groenlanda, o epoca in care cantitatea de oxigen atingea aproximativ 10% din cea actuala. O explicatie plauzibila.

Cat priveste cariera de gresie gaboneza, aceasta se afla sub supraveghere, urmand sa se continue explorarile. O alta pista interesanta o constituie zacamintele de argila din Brazilia, vechi de 2 miliarde de ani, care erau legate in acea vreme de placile tectonice din Gabon.