marți, 7 iulie 2009

Invingem stressul

Economia e in groapa si asta ne streseaza, dar specialistii spun ca exista o gramada de lucruri care ne pot ajuta sa ramanem intr-o forma psihica buna.Nu stiu de unde o fi aparut stereotipul cu femeile isterice, dar cert e ca despre reprezentantele sexului frumos se spune ca sunt mai vulnerabile la stres decat barbatii.Iar studiile din aceasta perioada de criza par sa confirme faptul ca femeile au mult de tras in timpuri economice grele. Intr-un recent studiu, vreo 55% dintre cele intervievate au raspuns ca sanatatea lor mintala este afectata de criza.Therese J. Borchard recomanda, pe site-ul de psihologie PsychCentral.com, un set de sfaturi furnizate de HealthyMinds.org pentru a trece cu bine peste perioadele dificile.Iata-le:
1.Echilibrati-va nevoile. Sanatatea mintala este esentiala pentru sanatatea intregului organism. Iar stresul afecteaza nu numai modul in care ne simtim, ci insasi functionarea corpului.Specialistii recomanda sa nu neglijati sa faceti activitate fizica, sa mancati sanatos (poate e momentul unei diete de detoxifiere). Somnul e, de asemenea, foarte important. Culcati-va, daca se poate, inainte de miezul noptii, ca sa prindeti orele de somn cele mai odihnitoare.N-ar fi rau sa incercati niste stress management - o serie de tehnici care ajuta la reducerea, prevenirea si tratarea simptomelor stresului. Pentru aceasta, e bine sa consultati un specialist, iar eva.ro va publica, in curand, un mic ghid de stress management.Ideea e ca, daca reusiti sa va ingrijiti de toate aceste nevoi ale organismului, va veti ajuta sa aveti in continuare o minte sanatoasa intr-un corp sanatos, in ciuda greutatilor prin care e posibil sa treceti. Iar sanatatea este foarte importanta daca vreti sa puteti avea grija de voi si de familiile voastre.
2. Inconjurati-va de oameni care va pot oferi sprijin. In lumea urbana moderna suntem din ce in ce mai tentati sa neglijam relatiile cu familia si prietenii.Avem timp putin, lucruri multe de facut, treburi de rezolvat si asa mai departe. Dar asa-numita retea de sprijin sau de suport, formata din membrii apropiati ai familiei si din prieteni, ne poate ajuta sa facem fata cu bine situatiilor stresante.Asa ca faceti-va timp pentru intalniri si discutii cu cei in care aveti incredere si care stiti ca va doresc binele. Incurajarile si sfaturile pe care le veti primi din partea lor, ori fie si numai faptul ca puteti sa discutati cu cineva dispus sa va asculte cu intelegere si prietenie, va vor ajuta sa ganditi pozitiv.
3. Concentrati-va asupra lucrurilor pozitive, luminoase. Evitati activitatile care va pot starni, intretine sau adanci starea de stres.Spre exemplu, in conditiile in care suntem bombardate zilnic cu stiri negative despre economie, ati putea sa incercati sa dati mai putina atentie informatiilor din presa si de pe internet despre criza economica sau alte subiecte stresante.Exista multe alte activitati mai relaxante. De pilda ati putea sa ascultati muzica, sa cititi o carte, sa stati mai mult pe eva.ro (sic), sa vedeti un film.Si incercati sa duceti conversatiile cu prietenii, familia sau colegii in zone care sa nu se intersecteze prea mult cu subiectele cu potential stresant sau negativ.
4. Socializati, iesiti in lume, distrati-va. Daca bugetul e restrans in aceasta perioada exista o gramada de lucruri distractive si relaxante care nu costa mult: invitati-va prietenii si familia sa vedeti impreuna, acasa, un film, sau jucati un joc (mie, unuia, mi-e tare dor de partidele de carti si rummy).Faceti o excursie in afara localitatii, iesiti la un gratar sau pur si simplu plimbati-va prin oras (ok, aceasta din urma activitate s-ar putea transforma intr-un izvor de stres, dar ideea e sa incercati sa nu va enervati sau sa va tensionati; asa ca alegeti zone fara gunoaie si neamuri proaste).Unele dintre activitatile mele preferate de socializare sunt iesirile cu prietenii la biliard sau bowling. Nu va faceti probleme daca nu stapaniti prea bine jocul si in tot cazul asigurati-va ca partenerul nu va lasa pe tusa - nu va transformati in fata care urmareste jocul de pe margine, plictisita, cu un cico intr-o mana si o falca in cealalta.
5. Incearcati sa va dati seama cand aveti nevoie de sprijin suplimentar. Cu alte cuvinte, e posibil ca uneori stresul sa fie asa de puternic, incat toate solutiile de mai sus sa nu functioneze. Nu va negati problemele, ci, in schimb, acordati atentie modului in care va simtiti. Iar atunci cand ajungeti intr-un punct de cumpana in ciuda faptului ca incercati sa faceti lucruri relaxante si placute, inseamna ca trebuie sa apelati la persoane calificate sa va ajute.Puteti apela, de exemplu, la preot, la medicul de familie (care va poate ajuta nemijlocit ori va poate trimite la un specialist), sau la un psihoterapeut.Diversi specialisti in psihoterapie de la noi spun ca, in general, femeile sunt mai dispuse decat barbatii sa caute ajutor de specialitate. Asta pentru ca femeile sunt mai dispuse sa-si asume vulnerabilitatile. Totusi, exista, inca, in Romania, multe persoane care ezita sa apeleze la un psiholog sau psihiatru - poate din rusine si din cauza stigmei asociate celor care au probleme de sanatate mintala.Insa afectiunile mintale cauzate de stres sunt una dintre cele mai intalnite probleme ale lumii moderne, iar specialistii in probleme de sanatate mintala au la dispozitie o multitudine de solutii prin care va pot ajuta sa va simtiti mai bine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu