Cum functioneaza creierul

O situatie normala, din viata de zi cu zi: stai de vorba cu un prieten despre una-alta, iar la un moment dat el mentioneaza ceva ce te nelinisteste. Poate un eveniment la care nu ai fost invitat sau o factura pe care ai uitat sa o achiti. Nu este ceva foarte important, nimic de viata si de moarte. Totusi, e neplacut. Iti da o senzatie proasta. Te simti descurajat si tensionat.
Chiar daca subiectul conversatiei s-a schimbat, sentimentul acela inca te apasa. Poate nici nu iti mai amintesti ce anume a cauzat stresul, dar continui sa il simti. Aceste momente ciudate apar pentru ca procesarea secunda de secunda a unei conversatii are loc intr-o anumita parte a creierului, in timp ce evaluarile emotionale au loc in alta parte. Procesarea limbajului se face aproape de partea frontala a creierului. Reactia emotionala implica o serie de evenimente ce duc la eliberarea unor substante care circula in tot corpul. Printre aceste substante este si cortizolul, responsabil pentru efectele pe care le poate avea stresul prelungit. Cele doua sisteme opereaza la viteze diferite, procesarea limbajului desfasurandu-se in milisecunde, iar sistemul care coordoneaza stresul raspunde in secunde sau chiar minute. Asa ca se poate produce o desincronizare. Te gandesti un pic la ceva stresant, dar iti iese repede din minte, caci lobii prefrontali proceseaza la viteza mare. Dar emotiile raman in urma, datorita cortizolului din sange. Acesta actioneaza timp de 30 de secunde dupa ce o veste ingrijoratoare, trista sau iritanta dispare din memoria de lucru. Asa ca sentimentul neplacut persista.

Aceste momente de desincronizare dovedesc ca materia noastra cenusie nu este o simpla "masinarie de gandit", omogena si unispecializata, ci un sistem complex in care diverse parti indeplinesc diferite functii. A sti cum iti functioneaza creierul te poate ajuta sa te percepi pe tine insuti sau pe tine in relatie altii. In ultimii ani am calatorit si am stat de vorba cu cei mai buni experti in stiinte neurologice, verificand idei si tehnici, printre care scanari ale creierului si teste cognitive. Mi-am dat seama ca nu iti trebuie doctoratul ca sa intelegi cercetarile de ultima ora. Stiind doar cateva lucruri de baza, poti deveni un utilizator mai informat al propriului creier.
Cercetarile facute asupra atentiei si concentrarii au dus la una dintre cele mai fascinante descoperiri. Intr-o societate ca a noastra, bombardata de informatii, capacitatea de a te concentra pe un anumit lucru este un avantaj extraordinar. Dar atentia si concentrarea se dovedesc procese destul de complicate, fiind rezultatul mai multor functii ale creierului, nu doar al uneia singure. Asta am aflat de la psihologul John Rodenbough. El a dezvoltat un program de computer numit Comprehensive Attention Battery (Teste de evaluare a atentiei).
Rodenbough spune: "Oamenii au prejudecata ca ar avea fie o atentie buna, fie una slaba. Adeseori copiii sunt etichetati ca avand probleme de concentrare, dar, daca stai sa-i testezi, descoperi ca exceleaza numai in anumite domenii. Ma intreb daca intr-adevar exista ceea ce numim noi atentie."
Simplificand, putem spune ca cele sase simturi umane impart aceleasi "circuite" responsabile cu atentia. Poti avea o atentie vizuala extraordinara, dar sa te distraga usor un sunet. Pentru ca vazul si auzul sunt simturile cel mai usor de testat, ele sunt si facultatile cele mai studiate ale atentiei. Dar avem si atentie olfactiva, tactila si chiar "chinestezica" - aceasta detecteaza pozitia corpului nostru in spatiu.

Pe langa datele furnizate de simturi, modul in care informatia este procesata de creier determina concentrarea. Componentele-cheie ale acesteia sunt "sustinerea" si "codificarea".
"Sustinerea" este capacitatea de a ramane concentrat asupra unui obiect sau asupra unei sarcini mai mult timp. Poti sa iti mentii foarte bine atentia olfactiva, dar sa ai un sistem vizual usor de distras. Cantitati imense de date patrund neincetat in creier. Este clar ca nu capacitatea de a recepta toate aceste informatii de-a valma este importanta, ci aceea de a le selecta. Nu poti acorda atentie la tot ceea ce poti sesiza cu ajutorul simturilor.
"Codificarea" este capacitatea creierului de a stoca datele in memoria de lucru. De exemplu, numerele de telefon: pentru a memora un numar de telefon trebuie sa iti mentii atentia auditiva suficient timp pentru a auzi toate cifrele pe care ti le spune cineva. Apoi trebuie sa stochezi sau sa codifici acele cifre, inainte de a fi "sterse" de alta informatie pe care o primesti ulterior - aceasta este codificarea.
Din pacate, codificarea este destul de limitata. Dincolo de cateva exceptii, in general, oamenii pot stoca vreo sapte (plus/minus doua) elemente distincte in memoria de lucru. Iti poti aminti milioane de lucruri - de la numere de telefon la chipuri si versuri - atata timp cat sunt stocate in memoria de lunga durata.

Cand apar informatii noi si trebuie sa le codifici repede si sa le tii minte pentru un timp, deja iti suprasoliciti memoria de lucru daca incerci sa retii peste sapte elemente. Nu intamplator numerele de telefon au sapte cifre: cand au creat sistemul modern de formare, companiile telefonice au cerut parerea psihologilor cu privire la numarul maxim de cifre pe care le poate retine o persoana obisnuita. Majoritatea oamenilor retin sau codifica usor sase cifre. Deja de la opt sau noua cifre in sus creierul incepe sa faca mari eforturi. Poti sa simti ca ultimele cifre incearca sa le "stearga" pe primele din memoria imediata (cea de scurta durata).
Il intreb pe Rodenbough daca testele i-au schimbat parerea pe care o avea despre propria sa atentie. "Nu imi pot pastra prea bine atentia auditiva. Am tendinta de a ma gandi la prea multe in acelasi timp si nu mai sunt atent la ce mi se spune", raspunde el.
La ce ii folosesc aceste cunostinte in viata de zi cu zi? Rodenbough explica:
- Sotia mea se plange tot timpul ca nu o ascult. Asa ca incerc sa ma gandesc la asta analizand elementele atentiei. Intrebarea este: o ascult sau ma gandesc la prea multe deodata, iar cuvintele ei imi depasesc capacitatea de codificare in memoria de scurta durata? Iata explicatia mea: cand spune ceva, acord atentie tuturor variantelor, utilizand tot spatiul de codificare.
- Asadar, tu o asculti prea atent?
- Exact.
- Si chiar te crede?
- Pai nu, inca nu i-am dat aceasta explicatie. O tin pentru mine.
Pe baza testelor am descoperit ca, in ceea ce priveste atentia mea, punctul slab este codificarea vizuala pentru fete si detalii. Imediat am inceput sa observ asta in viata de zi cu zi. Impreuna cu sotia mea, ma ocupam de renovarea unei case. Ne tot duceam pe acolo sa vedem cum progreseaza lucrarile si, la intoarcere, constatam ca sotia retinea, cu precizie fotografica, o multime de detalii. Eu ramaneam cu impresii si imagini vagi.

Ce inseamna asta? Vazusem amandoi aceleasi obiecte, dar eu nu reusisem sa le codific. Pentru sotie, simpla trecere printr-o camera inseamna inregistrarea unor detalii pe care si le poate aminti chiar si cateva zile mai tarziu. In cazul meu, lucrurile nu stau asa. Asta nu inseamna ca nu sunt capabil sa imi amintesc informatiile vizuale.
De fapt, dupa ce am inteles care era problema, am facut mici progrese. Acum, daca vreau sa tin minte, declansez procesul de codificare. In loc sa arunc o privire de ansamblu asupra camerei, o observ pe bucatele. "OK, imi spun, remarca ornamentul de deasupra holului. Are o crapatura. Acum uita-te aici, la tabloul electric." Sigur, tot nu ma ridic la nivelul capacitatilor sotiei, dar cel putin reusim sa ne intelegem.
Teste de atentie ca acelea folosite de Rodenbough iti evalueaza facultatile mintale pe baza abilitatilor tale de a face anumite lucruri. Dar anumite metode stiintifice se bazeaza pe observarea undelor electrice generate de creierul nostru, printre care cunoscutele unde alfa, delta, teta si beta, care reprezinta diverse stari ale constientului. Cercetatorii pot folosi dispozitive de neurofeedback (reactie neuronala) pentru a oferi oamenilor obisnuiti posibilitatea de a-si vedea in timp real undele cerebrale si de a se concentra mai repede si mai bine.
Wes Sime, de la Universitatea din Nebraska, a avut prima revelatie pe cand lucra cu un inotator care facea tratament recuperator in urma unei leziuni grave la coloana. Dupa cateva sedinte dedicate cresterii capacitatii de concentrare - care ii impuneau ca, inainte de a sari la trambulina, sa isi imagineze o saritura reusita -, tanarul a avut o recuperare spectaculoasa. Curand, sariturile au ajuns sa ii iasa tot mai bine. Dupa ce a castigat prima competitie, antrenorul sau a venit la mine si mi-a spus: "Nu stiu ce i-ai facut pustiului cu toate chestiile alea de cap. Inainte, ii ieseau opt sau noua sarituri din zece. Acum se descurca la toate".

In cadrul altui proiect, Sime a conectat zeci de jucatori de golf la dispozitive de neurofeedback si le-a analizat undele cerebrale in timp ce loveau mingea cu crosa. N-a fost o surpriza sa observe ca exista o corelatie intre anumite tipuri de unde si gradul de succes al loviturilor. A reiesit ca cea mai eficienta stare pentru jucatorii de golf era aceea in care intreaga activitate a undelor cerebrale era linistita, dar intensa. Era o stare echivalenta cu ceea ce atletii numesc "zona": nu te mai gandesti la competitie si iti lasi memoria musculara sa isi faca treaba fara nici o opreliste.
Ascultandu-l pe Sime vorbind despre atletii sai, gandul m-a dus la toate acele ocazii in care cineva repeta ideea arhicunoscuta conform careia folosim doar zece la suta din creier, iar apoi se entuziasmeaza gandindu-se cat de destepti am fi daca ne-am putea folosi creierul suta la suta. Este adevarat ca ne folosim numai o mica parte din creier in orice moment, ceea ce, de fapt, este foarte bine. Creierul are zeci de specializari, cele mai multe dintre ele nefiind relevante pentru obiectul concentrarii tale dintr-un anumit moment. Folosirea a doar zece la suta din capacitatea creierului este un semn de eficienta, nu de lipsa de performanta.
E imposibil sa te invarti in lumea celor pasionati de neurofeedback fara sa devii interesat de conceptul de neurotrainer personal, un dispozitiv care te ajuta sa atingi starea mintala perfecta pentru lucrul pe care il ai de facut. Poate suna hilar, dar orice antrenor sau profesor pe care l-ai avut de-a lungul timpului, de la echipa de baseball de juniori la cursul de engleza din facultate, a incercat sa iti antreneze creierul sa se comporte intr-un alt fel. Atunci cand invatai sa iti retii impulsul natural de a te feri de o minge aruncata spre tine sau, in facultate, sa citesti o povestire complexa in limba engleza, de fapt invatai sa iti schimbi starea neurochimica a creierului, activandu-ti anumite regiuni si inhibandu-le pe altele. Diferenta consta in faptul ca, spre deosebire de neurotrainer, antrenorul de juniori nu poate sa iti vada direct schimbarile din activitatea cerebrala. Neurofeedback-ul te ajuta sa intrezaresti aceasta lume interioara.
Pana in urma cu cativa ani, cand cineva incepea o cura de slabit, renunta de obicei la dulciuri si la gustarile din comert. Acum avem cu totii o idee mai precisa cu privire la felul in care mancarea actioneaza asupra corpului, asupra starilor prin care trecem, si dispunem de un vocabular cu totul nou: grasimi saturate, acizi grasi omega-3, carbohidrati cu indice glicemic scazut. Cresterea popularitatii medicamentelor antidepresive a lansat serotonina neurochimica in consumul pe scara larga din America; probabil ca in curand vom putea vorbi si despre modalitatile prin care sa ne scadem ritmurile teta si sa ne imbunatatim aptitudinile de codare auditiva. Datorita descoperirilor din domeniile care au legatura cu neurologia si cu tehnologia imagisticii cerebrale, acum avem o perspectiva asupra mintii omenesti pe care nici nu o visam in urma cu doar cateva decenii. Si atunci, de ce sa nu ii acordam toata atentia?