sâmbătă, 13 noiembrie 2010

Lupta pentru esenta kung fu


In umbra legendarului Templu Shaolin, din China, discipolii unui maestru kung fu dau piept cu lumea in schimbare a artelor martiale.

Maestrul si-a petrecut ultima zi din viata infasurat intr-o patura multicolora cusuta de sotie; respiratia lui hârsâita si inegala umplea micul dormitor. Pe parcursul zilei racoroase de primavara, in orasul Yanshi, la poalele Muntilor Song, sosise un val de vizitatori care voiau sa-i aduca un ultim omagiu celui care ii invatase kung fu, Yang Guiwu, aflat pe patul de moarte. Unii purtau robe de calugari si rosteau binecuvântari la intrarea in casuta de caramida. Altii purtau blugi si pantofi de piele si isi stingeau tigarile la usa. Sotia maestrului, cu parul alb pieptanat ingrijit, il apuca de umeri pe fiecare nou-venit ca pe un fiu si il conducea prin bucatarie, pe lânga plita cu carbuni, lânga rudele si ceilalti discipoli adunati la capatâiul sotului ei.

Sotia s-a aplecat spre silueta acoperita pentru a anunta un oaspete, ultimul discipol acceptat de maestru in familia sa kung fu, cu 15 ani in urma: „E Hu Zhengsheng“ – a spus ea. In trening Nike si papuci traditionali de pânza, Hu, acum un barbat solid de 33 de ani, s-a aplecat peste trupul imputinat. „Shifu“ – a spus el incet, respectuos, folosind cuvântul mandarin pentru „invatator“. „Ma auzi?“ Pleoapele batrânului, palide si subtiri ca hârtia de orez, au tremurat. O clipa, pupilele au parut sa se concentreze pe fata tânarului, apoi au trecut mai departe.

Maestrul ii povestise adesea lui Hu despre visele in care il vizitau stramosii sai intr-ale artelor martiale, calugarii morti de mult din Templul Shaolin. Ii aduceau intelepciunea adunata de secole de barbatii ale caror picioare uzasera dalele din sala de antrenament a templului si ale caror oase erau ingropate in Padurea Pagodei, chiar lânga zidurile templului. Erau calugarii care-si inchinasera viata perfectionarii unor stiluri kung fu cu nume precum Pumnul Florii de Prun sau Palma Ratei Mandarine, fiecare o simfonie de miscari fizice, cu variatii peste variatii, care impingeau muschii si oasele pâna la limita. Unii ar spune chiar ca dincolo de limita. Poate – se gândea Hu – stramosii aceia erau adunati acum lânga maestru.

Innobilat in lupta" - spune epitaful a doi dintre cei 231 de calugari Shaolin eminenti, rasplatiti cu altare in Padurea Pagodei. Numarul de niveluri reflecta virtutea calugarului; oasele lui si adesea ale discipolilor sunt ingropate dedesubt (FOTO)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu