HAREMUL - Inchisoarea Femelilor Favorite

Chiar daca este cel mai adesea asociat societatilor medievale arabe, care i-au dat de altfel si denumirea („harim”, in limba araba, inseamna „locul interzis”), haremul reprezinta un fenomen social larg raspandit in Asia, marturii despre existenta unor asemenea palate ale placerilor provenind din China si India antica. In India, ele se numeau purdah sau zenana, in vechea Persie, andarun. Se spune ca regele hindus Tamba din Banaras (secolul VI i. Chr.) ar fi avut un harem cu 16.000 de femei – o cifra desigur exagerata, dar care ne da o idee despre importanta acordata acestei institutii. Peste aceasta armata de femei era stapana favorita regelui, frumoasa Sussondi, care il cucerise pe acesta, spune legenda, prin talentul ei la aruncatul zarurilor... Regii persi aveau si ei haremuri cu sute de fete si devenise o traditie ca, dupa o expeditie de prada, satrapii sa trimita suveranilor cele mai frumoase femei capturate.
Saracii eunuci bogati... Desigur, cele mai cunoscute haremuri au apartinut sultanilor turci, iar aceasta institutie, care de multe ori a dictat politica unui intreg imperiu, nu va dispare decat in 1909, odata cu abdicarea ultimului sultan, Abdul al-Hamid al II – lea. La ora actuala, oricat ar parea de curios, exista inca haremuri in unele tari arabe, dat fiind faptul ca religia islamica permite barbatilor sa aiba mai multe femei, functie de avere. Va imaginati, asadar, de ce „colectii” pot dispune bogatii seici petrolisti ai Arabiei... Haremul sultanilor turci adapostea sute de femei, dintre care multe nici nu ajungeau vreodata sa treaca prin patul stapanului, mucezind pana la batranete dincolo de zidurile intangibile ale palatului imperial. Toate erau sub supravegherea stricta a mamei sultanului, care alegea ea insasi favoritele pentru fiul sau, dintre cele mai frumoase si mai distinse tinere din harem, si a eunucilor. Acestia erau barbati care devenisera impotenti prin mutilarea sau indepartarea totala a organelor genitale externe. De obicei, lor li se taiau, inca din copilarie, testiculele, dar initial, in antichitate, solutia adoptata era una mult mai radicala: copiilor de sex masculin destinati sa devina eunuci nu li se mai dadea voie sa bea apa trei zile, apoi li se retezau, cu un brici ascutit, toate organele sexuale, legate cu o sfoara. Pentru a nu se infecta, rana era arsa cu fierul rosu si deasupra se presara cenusa. Timp de alte cateva zile, li se umezeau doar buzele cu apa, apoi, cand rana de sub pantece prindea coaja, li se administrau mari cantitati de apa. In cele din urma, lichidul venit pe tractul urinar reusea sa „sparga” coaja, intr-un loc, si de atunci inainte, bietii oameni urinau doar pe acolo... Putinii care rezistau acestui tratament – mortalitatea era de aproape 90% – intrau in slujba suveranilor.
Ultimul eunuc al ultimului imparat
Desi sunt asociati haremurilor orientale, eunucii au cunoscut gloria mai intai in societatea romana si cea bizantina (termenul eunouchos este de origine greaca si inseamna „pazitorii camerei de culcare”). Intr-adevar, in Roma imperiala, eunucii aveau ca sarcina paza imparatului si a sotiei acestuia, precum si educatia tinerelor lor odrasle. Si in China, unde eunucii au o traditie milenara, ei erau insarcinati cu supravegherea femeilor din casa imperiala. Interesant e faptul ca multi eunuci proveneau din familii nobile, care vedeau in castrarea fiilor lor o cale de a-si sluji imparatul. Privati de placerile sexuale, eunucii agoniseau averi uriase si deseori deveneau mai puternici decat stapanii lor. In secolul XVII, bunaoara, eunucul Wei Zhongxian a condus efectiv China, inchizandu-l pe imparat in harem! Un alt eunuc, Zheng He, a devenit amiral, descoperind se pare America inaintea lui Columb. Sun Yaoting, ultimul eunuc chinez a murit in 1996, la venerabila etate de 94 de ani, dupa ce-l slujise cu credinta pe ultimul imparat, Pu Yi.... Organizare si diversificare Revenind la harem, sa spunem ca, in afara sotiilor si concubinelor suveranului, ori a eunucilor, el mai gazduia si fiii naturali ai sultanilor, ce nu implinisera inca varsta maturitatii. De altfel, acesta era si scopul haremului: sa ofere cat mai multi potentiali urmasi la tron, intr-o perioada cand nivelul mortalitatii infantile era foarte crescut. Organizarea era exemplara si regulile respectate cu strictete. Imparatii chinezi dispuneau de o sotie principala – care purta titlul oficial de imparateasa, trei prime-concubine, noua sotii de rang secund, 27 concubine de rangul trei si 81 de ranguri mai mici, in total 121 de femei aflate permanent la dispozitia lor. Sultanii turci aveau, de obicei, 300 de femei, iar gradele erau in ordine inversa decat la chinezi: cele de rangul unul erau doar slujnice, cele de rangul doi se culcasera o singura data cu stapanul, cele de rangul trei treceau frecvent prin patul acestuia si in sfarsit, cele de rangul patru erau considerate „favorite”, ele daruindu-i sultanului copii. Desigur, dintre acestea cea mai apreciata era cea care ii oferea suveranului primul nascut de stirpe barbateasca. Daca micutul devenea candva, la randul sau, sultan, mama lui era numita sultana „valide”, primind puteri discretionare asupra intregului harem.
Odaliscele au inventat jocul de carti
Spre deosebire de femeile din haremurile turcesti, care puteau fi si sclave sau prizoniere de razboi, imparatii chinezi nu acceptau decat fete de rang inalt, provenite din randurile aristocratiei si beneficiind de o educatie fara cusur. Femeile sultanilor primeau aceasta educatie abia in harem, ele avand dascali eunuci care le invatau sa scrie, sa citeasca, sa cante la instrumente muzicale, si fiind initiate in arta placerilor de catre concubinele mai experimentate, in asa fel incat sa stie cum sa trezeasca simturile sultanului. Ca o anecdota, sa adaugam ca tot femeile din harem au fost cele care au inventat jocul de carti, probabil din plictiseala... Femeile care ii daruiau fii sultanului aveau un statut social foarte ridicat. Ele primeau propriile apartamente, erau inconjurate de armate intregi de servitoare si eunuci si adunau averi fabuloase. La turci, ca si la chinezi, sultanul isi alegea partenerele nu vazandu-le direct, ci admirand tablourile acestora, pictate de artistii de la curte. Abia dupa ce parcurgea o intreaga asemenea „expozitie”, sultanul era in masura sa decida daca o femeie merita sau nu sa fie aleasa... Recorduri incredibile Printre cele mai numeroase hareme atestate ca atare un loc fruntas il ocupa cel al seicului arab Ghiyas-ud-Din Khilji, care a domnit in secolul XV. Pana la varsta de 50 de ani, cand a preluat tronul, la moartea tatalui sau, acesta se dedicase exclusiv pasiunilor sale: vanatoarea si strangerea cat mai multor femei in harem. Daca auzea despre existenta vreunei fete frumoase, Ghiyas nu se lasa pana nu o cucerea, ori cu bani, ori cu forta armelor, declansand adevarate razboaie din aceasta cauza. Regele Mongkut al Siamului (1804-1868) se putea lauda si el cu 9000 de sotii si concubine, care locuiau intr-un oras special construit pentru ele, Nang Harm (Orasul femeilor cu val). Inconjurata de ziduri puternice, asezarea nu gazduia decat femei si eunuci, orice barbat in putere care indraznea sa patrunda acolo fiind ucis pe loc. Nu-i de mirare ca, avand o asemenea „baza de reproductie”, suveranul siamez a lasat in urma 66 de copii... Un alt campion in domeniu a fost hanul mongol Kublai (1215-1294), ce dispunea de 7000 de concubine, care erau inlocuite la fiecare doi ani de alte fete, tinere si proaspete.